Întâlnirea publicului din România cu îndrăgitul artist italian Amedeo Minghi se prelungește până în primăvara anului viitor.
Deși, artistul italian urma să concerteze vineri, 18 noiembrie, la Sala Palatului din București organizatorii împreună cu managementul artistic au fost nevoiți să decidă, în ultimul moment, amânarea concertului pentru luna aprilie a anului 2017, din cauza unor probleme de ordin tehnic.
Prin urmare, concertul artistului Amedeo Minghi se va desfășura în data de 4 aprilie 2017, în aceeași locație, iar biletele achiziționate, își vor păstra valabilitatea pentru noua dată menționată.
Conștienți că această situație neprevăzută va crea disconfort în rândul admiratorilor români, organizatorii le adresează scuze tuturor și îi încurajează pe spectatori să își păstreze entuziasmul căci vor exista noi aspecte pozitive în legătură cu producția artistică a cântărețului italian.
AMEDEO MINGHI va profita de răgazul acordat și va aduce un plus de valoare playlist-ului său, completând-ul cu o serie de surprize muzicale și colaborări de excepție cu mari artiști români, ce vor evolua în concertul de la Sala Palatului, în calitate de invitați speciali.
În continuare, biletele pentru concertul Amedeo Minghi, ce va avea loc în data de 4 aprilie 2017, la Sala Palatului din capitală, pot fi cumpărate atât de la casa de bilete a Sălii Palatului, cât și în format electronic prin accesarea www.iabilet.ro, sau din reţeaua fizică iabilet.ro (www.iabilet.ro/retea - Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (lânga casa de bilete Metrorex), Magazinele Uman, IQ BOX - Telekom, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara).
Pentru informații suplimentare despre bilete, spectatorii interesați pot suna la: 0723/653.028.
Prețurile acestora pornesc de la 80 lei și cresc, în funcție de categoria de loc, până la 250 lei pentru Golden VIP.