Ana Patan, între greii muzicii mondiale: Sting, Steve Vai, Devin Townsend !

24 Ian 2022 | scris de Alex Revenco
 Ana Patan, între greii muzicii mondiale: Sting, Steve Vai, Devin Townsend ! Galerie foto (3)

De ani de zile Ana Patan face naveta între Suedia și Germania. Fosta laureată a festivalului Om Bun a reușit, din punct de vedere muzical și componistic, să își facă loc între greii muzicii mondiale. Astfel, Ana, compozitoare, chitaristă și vocalistă germană de origine română figurează in cel mai recent numar al prestigioasei reviste "Gitarre & Bass", cu un interviu pe trei pagini, alături de Sting și Steve Vai. Mai mult, contribuie cu voci și chitare pe cel mai recent (dublu) album al lui Devin Townsend, The Puzzle / Snuggles. Iată lista muzicienilor așa cum apare pe site-ul Metal Injection https://metalinjection.net/av/full-album-stream/devin-townsend-streams-new-albums-the-puzzle-snuggles?fbclid=IwAR2rgJuA8Zhf7AQNre-5pAota7ZZEHxuPtCtMIPMekiX6wYKr7FoAzv_O3I

Drums and Percussion: Morgan Ågren, Fazal, Anup Sastry, Chris Kelly. Kat Epple

Bass: Nathan Navarro, Devin Townsend, Jonas Hellborg, Jean Savoie

Guitar: Devin Townsend, Mike Keneally, Aman Khosla, Steve Vai, Plini, Mark Cimino, Matt Picone, Andy Mckee, Jed Simon, Markus Reuter, Chrys Johnson, Yotam Afik, Buckley Kelly, Ana Patan, John Bertsche

Vocals: Devin Townsend, Tina Ågren, Aman Khosla,Echo Picone, Tommy Rodgers, Tanya Ghosh, Gitai Barak, Ché Aimee Dorval, Anneke van Giersbergen, Ana Patan, Samantha Preis, Anne Preis, Arabella Packford, Blindboy Boatclub, Morgan Ågren, Chris Kelly, Shiraz Afik, Korina Savoie,Chris Johnson, Mom Alvarado, Mark Cimino, John Bertsche, Pete Mark, Amy Wong

Keyboards and Synths: Devin Townsend, Mattias Eklund, Diego Tejeida, Jordan Rudess,Kat Epple,Ben Searles, Mike St Jean, Mark Cimino

Strings, Wind Instruments, and Horns: Mattias Eklund, Kat Epple, Phillip Peterson, Neyveli Radhakrishna, Jørgen Munkeby

În continuare câteva secvențe din interviul luat Anei de Heinz Rebellius, jurnalist, organizator de concerte, pentru revista "Gitarre & Bass"

 Ana Patan este o cosmopolita simpatica, de origine romana, care a venit in Germania pe la douazeci-si-ceva de ani si este aici de multi ani acasa, chiar daca in prezent locuieste in Suedia. Ana, cum ajunge cineva sa urmareasca un sound atit de purist?

- Jonas, mentorul meu muzical, imi tot spune sa mentin totul simplu. Si Einstein zicea asa ceva (gen: "daca nu poti explica o teorie intr-un mod foarte simplu, inseamna ca n-ai inteles-o"). Aceasta se poate aplica foarte usor si la muzica, si la modul de inregistrare. Cu anii totul a devenit, tehnic, tot mai complicat, si indepartat de ideea initiala - daca luam in considerare numai telefoanele si scopul lor de-a telefona... In mod ideal muzica mea as vrea sa sune asa de simplu incit ascultatorii sa zica: "A, pai asta pot si eu!" (ride). Si sa sune ca si cum esti in mijlocul trupei care cinta.

- Ati inregistrat live, ce a insemnat asta pentru tine?

- In primul rind, ca a trebuit sa repet extrem de mult si sa pot cinta foarte bine, pina sa putem incepe macar sa inregistram. Si cintecele au trebuit sa treaca prin anumite procese de maturizare pina sa devina suficient de bune. Tot Jonas m-a invatat ca daca un cintec nu poate convinge prezentat doar cu o chitara acustica drept acompaniament, atunci nu e suficient de bun (el, sau tu). In final aveam multe cintece bune si le-am cintat live de nenumarate ori, ceea ce m-a ajutat sa mi le imprim in subconstient.

- Ai spus la un moment dat ca acest album a facut din tine un alt om.

- E adevarat. E unul din motivele pentru care acest proces a durat asa de mult (zece ani, n. a.), am avut atit de multe de invatat si inteles! In primul rind a trebuit sa invat sa nu fiu asa insistenta, sa am rabdare, sa observ ce vrea sa se-ntimple si unde se-ntilnesc dorintele mele cu realitatea. Apoi, a trebuit sa accept ca principalul e sa faci tot ce poti din ceea ce esti si ai in acel moment. Nu sa te caznesti sa atingi un ceva ce de fapt nici nu exista.

- Asadar, telul e de fapt calatoria in sine?

- E o expresie atit de uzata, dar se potriveste perfect in cazu-asta. La un moment dat am realizat ca pentru mine cea mai buna rasplata din acest proiect sint de fapt toate aventurile, invataturile si avantajele care mi-au reiesit pe parcurs, pina la punctul in care nici nu mai aveam nevoie de satisfactia lansarii finale a albumului. Faptul ca in final am reusit sa-l impartasesc si cu altii si sa pot vorbi despre el e doar bonus! Binenteles ca finalizarea acestui album e in primul rind un omagiu la adresa acelor oameni care m-au ajutat sa trec peste aceste greutati: Jonas, Devin Townsend, Jonathan Herrera, Zoltan Csörsz, care m-au calauzit si in plan muzical, dar si uman! Mi-au imbogatit muzica intr-un mod asa de generos si gratios, ca nici nu stiu cum le-as putea multumi, decit prin a fi demna de ea! Pe cind ne aflam in ultima faza a productiei, moartea neasteptata, la doar 46 de ani, a fratelui mai mic al lui Jonas, Andreas, m-a trezit la realitatea faptului ca orice proces are un sfirsit, iar viata e atit de scurta! Asadar lansarea acestui album e si un omagiu pentru Andreas, si o reamintire ca totul e trecator, si trebuie finalizat cit e inca timp.

- Cum ai hotarit ce instrumente sa folosesti pe album?

- Nu ma uit la muzica in termeni chitaristici, ci mai mult din punctul de vedere al compozitiei. Daca simt ca un cintec cere un sunet mai agresiv, distorsionat, caut prin cufarul vechi de turnee al lui Jonas si gasesc vreo pedala care sa-mi creeze acel sunet, chiar daca poate nu stiu exact cum sa execut tipare heavy. Pentru mine echipamentul nu e nimic mai mult decit unelte pe care le folosesti sa ajungi cit mai aproape de sunetul pe care vrei sa-l auzi.

- Chiar ai folosit o singura chitara pentru intregul album?

- Da, am urmarit ca toate cintecele, fiind atit de diferite ca stil, sa aiba acelasi sunet. La fel si cu basul, trei muzicieni diferiti au inregistrat cu acelasi instrument. Aceasta chitara Framus Renegade, o am deja mai de mult, e confortabila si are un git relativ subtire, ceea ce pentru mine conteaza cel mai mult la o chitara. De fapt motivul pentru care m-am profilat pe chitara electrica este ca e mult mai usor de cintat decit o acustica! Nu vad de ce sa muncesc din greu cind am de cintat muzica. De aceea am si aceste corzi super- subtiri (0.8, n. a.). Nu ma intereseaza ce zic oamenii de blues despre "sustain" si corzi groase, eu nu-mi doresc decit o chitara usor de cintat, mai ales dupa ruptura de tendon pe care-am patit-o.

- Dar aceasta chitara Framus, ai modificat-o dupa nevoile tale, nu?

- Da, de exemplu cu o tastatura True-Temperament, care mi-a imbunatatit enorm intonatia. Apas uneori prea tare pe corzi, iar aceste taste compenseaza. N-a fost deloc greu sa ma adaptez la noul sistem.

-E adevarat că ai schimbat si dozele (pick-ups)?

- Da. Am incercat multe doze, am fost chiar si la fabrica lui Seymour Duncan in Santa Barbara, sa ma sfatuiasca el ce mi s-ar potrivi, iar in final m-am decis pentru Bartollini, acestea fac chiar si corzile mele subtiri sa sune plin si echilibrat. Dar in final chitara este si ramine o entitate plina de mistere - si de aceea ma si fascineaza! Chiar daca acest instrument ma mai face si acum uneori de ris, si-mi arata in mod nerusinat propriile limite. De fapt nu ma deranjeaza sa am certuri cu ea!

FOTO 2 & 3 - Klemens Möllenbeck & Johannes Leitner

 

 

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră