Kenny Rogers, a cărui voce l-a făcut star de televiziune şi apoi al muzicii de toate genurile, la nivel mondial, a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani.
Cântăreţul şi compozitorul american de muzică country a decedat la domiciliu, precizează un reprezentant al solistului, citat de The Telegraph.
"Familia Rogers anunţă cu tristeţe că Kenny Rogers a murit aseară la 10:25 PM, la vârsta de 81 de ani. Rogers a murit liniştit acasă, din cauze naturale, sub îngrijire medicală şi înconjurat de familia sa", se spune în mesajul transmis de familie.
Una dintre melodiile sale celebre, Islands in the Stream, a fost înregistrată cu buna prietenă a lui Rogers, cântăreaţa şi actriţa Dolly Parton.
Din cauza pandemiei de coronavirus, familia artistului va organiza o înmormântare cu număr redus de participanți.
Cântăreţul şi compozitorul Kenny Rogers (Kenneth Donald Rogers) s-a născut la 21 august 1938, în Houston, Texas. A ştiut că va urma o carieră muzicală din vremea în care era elev de liceu. Şi-a cumpărat o chitară şi a început să cânte cu grupul Scholars. Trupa a avut câteva succese, dar în 1958 Kenny Rogers a înregistrat singur piesa "That Crazy Feeling".
Apoi a cântat la chitară bas cu Bobby Doyle Trio, un grup de jazz, iar în 1966 a trecut la genul folk-pop, alăturându-se trupei New Christy Minstrels. După un an a părăsit trupa, împreună cu alţi membri formând grupul First Edition. Abordând un stil care combina genurile folk, rock şi country, grupul a lansat rapid hitul "Just Dropped In (To See What Condition My Condition Was In)". Trupa a devenit repede cunoscută sub numele Kenny Rogers and the First Edition şi a lansat hituri ca "Ruby, Don't Take Your Love to Town", potrivit site-ului www.biography.com.
În 1974, Rogers a părăsit grupul pentru a cânta solo din nou. A decis să se concentreze pe stilul country şi melodia "Love Lifted Me" a devenit primul său hit solo intrat în top 20 în 1975. Doi ani mai târziu, Rogers a ajuns pe locul cinci în topuri cu balada country "Lucille". A primit primul premiu Grammy la categoria Best Male Country Vocal Performance.
În urma acestui succes, Rogers a lansat "The Gambler" în 1978. Piesa a devenit hit şi i-a adus lui Rogers al doilea premiu Grammy. Tot atunci a înregistrat balada "She Believes in Me". În 1979 au fost lansate alte piese care au devenit mari succese. În această perioadă, el a scris cartea "Making It With Music: Kenny Rogers' Guide to the Music Business" (1978).
Pe lângă activitatea solo, Rogers a înregistrat o serie de hituri cu legenda muzicii country Dottie West. Cei doi au ajuns în topuri cu "Every Time Two Fools Collide" (1978), "All I Ever Need Is You" (1979) sau "What Are We Doin' In Love" (1981). De asemenea, în 1981, Rogers a staţionat pe locul 1 în topurile pop timp de şase săptămâni, cu versiunea sa a piesei lui Lionel Richie "Lady", precizează site-ul amintit.
Rogers s-a bucurat de succes atât cu genul country, cât şi cu genul pop. A colaborat cu nume mari ale muzicii precum Kim Carnes şi Sheena Easton. A făcut şi film, jucând în multe pelicule inspirate de cântecele sale, cum ar fi "The Gambler" (1980) sau "Coward of the County" (1981). Pe marele ecran, a interpretat rolul unui pilot de curse în comedia "Six Pack" (1982).
În 1983, Rogers a înregistrat unul dintre cele mai mari hituri sale: un duet cu Dolly Parton numit "Islands in the Stream". Scrisă de Bee Gees, piesa a cucerit rapid topurile muzicale atât country, cât şi pop. Rogers şi Parton au câştigat Academy of Country Music Award la categoria Single of the Year. Kenny Rogers a continuat să cânte muzică country, printre hiturile care au urmat fiind duetul cu Ronnie Milsap "Make No Mistake, She's Mine", care i-a propulsat spre câştigarea, în 1988, a unui premiu Grammy pentru Cel mai bun duo country, arată www.biography.com.
Pe lângă muzică şi actorie, Kenny Rogers a fost mereu pasionat de fotografie. Imaginile pe care le-a surprins în timp ce a călătorit prin ţară au fost publicate în 1986 în "Kenny Roger's America". În anul următor, Rogers a publicat o alta colecţie de fotografii, numită "Your Friends and Mine".
A continuat cariera de actor, apărând în filme precum "Christmas in America" (1990) şi "MacShayne: Winner Takes All" (1994).
În 1991, a deschis propriul restaurant - "Kenny Rogers Roasters", dar în 1998 a vândut afacerea. În acelaşi an, Rogers a creat propria casă de discuri, Dreamcatcher Entertainment. De asemenea, a jucat în propriul show de Crăciun pe Broadway.
Următorul album lansat a fost "She Rides Wild Horses", în 1999, urmat de revenirea în topuri cu hitul "The Greatest", apoi cu "Buy Me a Rose", de pe acelaşi album.
În 2009, a sărbătorit 50 de ani de carieră prin turneul "Kenny Rogers: The First 50 Years, a musical retrospective". Rogers a lansat peste 65 de albume vândute în milioane de exemplare în întreaga lume.
În 2011, a lansat un album gospel - "The Love Of God", care cuprinde 12 piese pe care le ştia din copilărie, când mergea cu familia la biserică.
De-a lungul anilor, Kenny Rogers a primit numeroase premii, iar în 2013 a intrat în Country Music Hall of Fame. La Premiile CMA a primit premiul Lifetime Achievement Willie Nelson, conform www.biography.com.
Anul 2015 este un an marcat de un turneu care străbate Africa de Sud şi America, potrivit site-ului www.kennyrogers.com. În 2017 anunţa că va începe turneul său de adio în SUA, "The Gambler's Last Deal", care cuprindea în total 18 concerte, însă în aprilie 2018 a anulat restul concertelor din acest turneu din cauza unor probleme de sănătate, după ce medicii l-au sfătuit să renunţe la spectacole.