Jamaicanul Frederick Nathaniel „Toots” Hibbert a încetat din viaţă. Detaliile morţii sale nu sunt cunoscute. Lui Hibbert i se atribuie popularizarea muzicii reggae şi chiar denumirea genului.
Jamaicanul Frederick Nathaniel „Toots” Hibbert, pionier al muzicii reggae şi primul care a folosit termenul, a murit la vârsta de 77 de ani, anunţă BBC.
Toots Hibbert a fost solistul trupei de reggae şi ska Toots & the Maytals de la începutul anilor 1960. Acesta a încetat din viaţă în Kingston, Jamaica, înconjurat de familia sa, a anunţat grupul.
Detaliile morţii sale nu sunt cunoscute, dar fusese testat pentru coronavirus în ultimele două săptămâni şi a fost internat la Terapie Intensivă.