Această poveste despre instinct, despre nedreptate și inegalitate, animată de caractere puternice, este pusă în scenă într-o cheie de joc neașteptată și proaspătă. Conflictul din sânul familiei capătă, pe rând, accente comice, dramatice și, în cele din urmă, tragice. O comedie despre bine și rău, dar și despre cât de greu e să deosebești binele de rău. Scandalul urcă pe scenă într-un spectacol deopotrivă amuzant și tulburător, crud și subtil. Ca Teatrul.
La moartea lui Molière, Biserica nu a permis să i se țină slujba de înmormântare, atât a „supărat” TARTUFFE pe prelații francezi. Era 1673, trecuse aproape un deceniu de la prima reprezentație a piesei, un deceniu în care trimișii Domnului pe pământ nu înțeleseseră, totuși, nimic din teatru. Piesa despre bigotul ipocrit Tartuffe, care adăpostit de Orgon în familia sa, ajunge, de fapt, să o dezbine, să o anuleze, să o siluiască și, în final, să o distrugă, aduce în prima plan ipocrizia, folosirea religiei ca instrument de manipulare și modalitate de a ascunde cele mai josnice pofte umane.
Victor Ioan Frunză a propus publicului o nouă abordare a textului, pornind de la ceea ce îl făcea atât de incisiv și valoros din secolul XVII încoace – a pus în scena varianta necenzurată a piesei, fără ultimul act, cu happy-end adăugat de nevoie de dramaturgul-actor, care a trebuit să facă un compromis cu autoritățile vremii, și a tradus în versuri, verurile lui Molière.
„În româneşte, piesa s-a jucat în proză şi nu înţeleg de ce. Pentru că asta schimbă fundamental lucrurile. Adaptarea de la vers la proză este cu totul altceva. Imaginaţi-vă cum ar arăta scena balconului din «Romeo şi Julieta», în care el i-ar spune: «Vai de mine, eşti un soare!». Cred că va fi un lucru rar pe scena românească, pentru că Molière nu s-a mai jucat de mult timp în versuri“, spune regizorul Victor Ioan Frunză, în Ziarului Metropolis, după premieră.
În decursul anilor, Frunză a fost regizorul și mentorul unei trupe de actori tineri și talentați cu care a lucrat întotdeauna texte dintre cele mai dificile, precum „Don Juan”, al aceluiași Jean-Baptiste Poquelin, „Familia Tot” (Örkeny István), „Scene din viaţa insectelor” (Karel & Josef Capek), „Mobilă și durere” (Teodor Mazilu). Veți avea ocazia să vă întâlniți cu această trupă păstorită de Frunză și câștigătoare a numeroase premii, între care George Costin cu Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în 2013.
