Pe lângă faptul că este un artist excepțional, ale cărui spectacole musicale sunt adevărate acte de cultură, maestrul Tudor Gheorghe este un povestitor înnăscut, un oltean hâtru, care, dacă și-ar aduna toate amintirile și pățaniile într-o carte, volumul cu pricina ar avea toate șansele să devină un adevărat best-seller. Invitat la SmartFM, la matinalul realizat de Marius Tucă, maestrul are două povești despre Henri Coandă și Amza Pellea absolut fantastice.
Dacă nu știați, localitatea Perișor, județul Dolj, este undeva între Craiova și Băilești, mai précis între Radovan și Giubega. Legătura comunei cu Henri Coandă (născut în București, în anul 1886) constă în faptul că cei mai frumoși ani ai copilăriei și vacanțele au fost petrecute aici de către renumitul savant. Și acum povestea!„Când a venit Coandă în România, după nu știu câți ani de zile, s-a dus la Perișor. Pe când el era un june boier, bunică-mea, Marița a lu’ Nae al lu’ Ieremia, era frumoasa satului.
Ea avea 13-14 ani, iar el, domnișorul călare, a pus ochii pe ea. Și i-a cam făcut curte. Nu s-a întâmplat mare lucru între ei: el și-a văzut de-ale lui și ea d-ale ei. Nebunia e că , după 70 de ani, a trecut Coandă în vizită prin Perișor. A pus tot satul covoare pe garduri și s-au pregătit ca pentru întoarcerea fiului risipitor. Și Coandă a trecut, așa, prin sat, pe jos, de la primărie în sus spre școală, și s-a oprit în dreptul casei Mariței a lu’ Nae al lu’ Ieremia. S-a oprit și s-a uitat la ea, după 70 de ani. A trecut șanțul și s-a dus glonț: Tu ești, Mărie? Și bunică-mea răspunde: Poate te punea dracu’ să te faci că nu mă cunoști!” Tare, nu?
Altădată, împreună cu Amza Pellea, vroiau ei să găsească olteanul perfect în a Craiovă. Din punctual de vedere al lui Amza, acesta trebuia să fie scundac, îndesat, să poarte pălărie care să bată spre albastru, să aibă cămașă cu nasturi de piatră strânsă la gât (să se creadă că trăiește bine și i s-a umflat gâtul) și o vestă tot cu nasturi de piatră. Și unde să-l caute? S-au dus în piața de lângă Teatrul Național din Craiova și l-au găsit la raionul de brânzeturi.
„Ne ducem la el. Amza avea un costum de camuflaj, că numai el și Sergiu Nicolaescu aveau voie să poarte costume d-astea, și o barbă stufoasă, fiindcă filma în Dacii. Eu eram mai puțin cunoscut în perioada aia a anilor 70. Se duce Amza, foarte serios, și zice: bună ziua! „Trăiți”, sare oltenul ca ars. „Aș dori și eu niște brânză.” „Păi de care?, întreabă ăla de după tarabă, că avem mai moale, mai tare, mai veche, mai proaspătă, mai dulce, mai cutare, mai cutare...” Amza îl oprește din tiradă și-i spune răspicat: „Aș dori o brânză pentru un doboș tort” „Ai? Ce zâsăși?”, sare oltenul. ”O brânză pentru un doboș tort!” „Stai o țâră!”, zice și dispare sub tarabă. A stat acolo preț de un minut, a adunat toate firimiturile de brânză, resturile din garnița cu care venise la oraș, și le-a făcut un cocoloș.
Iese speriat, uitându-se în dreapta și-n stânga cu grijă mare, și zice precipitat: „Ia-o repede, ia-o repede, să nu mă vadă ăștia! Ascunde-o colea în ziarul ăsta, că le spusăi că nu mai am!” Dragilor, o spunea ca și când toată lumea, până atunci, ceruse numai brânză pentru doboș tort! „Cât costă?”, întreabă Amza, abia stăpânindu-și râsul. „Frati-miu, zice, și se uită, așa, la ea, că e ultima, o dau cu cinci lei!” Îi dă Amza 10 lei, pentru jocul scenic, și pleacă. Olteanul are o ezitare, face gestul frământat de a-i da înapoi restul, dar se răzgândește, zicându-și că a făcut o afacere nesperată cu doi orășeni naivi”.
Pentru alte povești ascultați zilnic SmartFM, pe frecvența 107,3 FM, și nu uitați că: „într-o țară cât o nucă/Unu’ este Marius Tucă!”
