Marius Tucă Show – ediție specială. Invitați: Nikolai Morozov, Rodica Mandache - video

10 Mai 2022
Marius Tucă Show – ediție specială. Invitați:  Nikolai Morozov, Rodica Mandache - video

I-am putea spune, ca să rămânem în filmul jurnalistic și să păstrăm doza de curiozitate, un jurnalist rus la București. Și nu unul oarecare, ci un ziarist care se află în țara noastră încă din anii ‘70, fiind corespondentul agenției TASS ((n.r. – agenţia naţională de ştiri din Uniunea Sovietică) în România.

Nikolai Morozov a venit prima dată în România în 1972. Pe atunci, era student al Facultății de Litere. Punctul culminant al carierei sale a fost Revoluţia Română din 1989, când s-a aflat în Piaţa Universităţii, fiind printre puţinii jurnalişti străini care au relatat despre acele evenimente.

Revenind în zilele noastre, ce spune Nikolai Morozov despre cele 75 de zile de război ruso-ucrainean? Cum vede soarta Rusiei, în contextul sancțiunilor impuse de Occident și îndepărtării acesteia din cercul puterilor lumii?

Cum ar „traduce” discursul lui Putin de astăzi, din cadrul evenimentului menit să marcheze „Ziua Victoriei” Rusiei împotriva Germaniei naziste, în cel de-al Doilea Război Mondial. Cât jurnalism mai este în presa de astăzi? Cât de des i s-a pus eticheta de „omul lui Putin”? Cum se vede România, chiar și după atâția ani, prin ochii unui jurnalist rus?

O discuție francă despre valorile, dezbinările și stereotipurile lumii de astăzi, despre (ne)puterea jurnalistului, dar și despre pericolul războiul informațional și a celui cognitiv, purtat în paralel cu războiul armelor, asupra întregii societăți, din orice parte a lumii s-ar afla. 

Și pentru în mijlocul nebuniei lumii de astăzi mai avem nevoie și de aer, în cea de-a doua parte a emisiunii, actrița Rodica Mandache va fi oaza noastră de liniște și de relaxare.

De Ziua Regalității, o zi cu mare conotație istorică pentru România, Rodica Mandache - ea însăși o prezența regală - vorbește despre bucuria călătoriei prin teatru, într-o perioadă în care lumea este într-o continuă transformare.

Și cu libertatea ce-ați făcut, ar fi întrebarea legitimă a zilelor noastre. Dar, când Rodica Mandache se întâlnește cu Marius Tucă, întrebăm simplu: Și cu pisica ce-ați făcut?

O nouă ediție pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă - https://www.facebook.com/mariustuca.ro - și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră