Replika este un spaţiu independent, interdisciplinar, dedicat îmbinării artelor într-un concept unitar, destinat colaborării dintre artiști profesioniști și comunități sau grupuri insuficient reprezentate şi încurajând un teatru pentru un public tânăr şi implicat. Teatrul educaţional, arta participativă, artistul activist lucrând cu şi pentru comunitate sunt concepte de bază pentru noi.
Centrul de Teatru Educaţional Replika este un spaţiu independent, fără niciun fel de susţinere financiară de la vreo instituţie de stat, în care cei cinci artişti sunt implicaţi în toate activităţile, de la scrierea de proiecte până la curăţarea de toalete, de la crearea de programe artistice până la a primirea publicul.
Centrul de Teatru Educaţional Replika îşi dedică activitatea explorării şi prezentării publice a creaţiilor artistice performative, concepute de artişti activişti într-o strânsă relaţie cu comunitatea. Artiştii şi cetăţenii activi dau replică problemelor comunităţilor.
Centrul Replika își propune să devină o platformă de creație pedagogică și artă participativă prin care categorii de public marginalizate să se poată autoreprezenta și să-și poată crea arta care le definește nevoile și așteptările.
Replika crede că accesul la orice manifestare culturală trebuie să fie gratuit, susţinut de întreaga comunitate, acest aspect fiind considerat o valoare fundamentală pentru filosofia sa.
La un an de la începuturile sale, Centrul de Teatru Educaţional Replika a organizat 2 ediții ale Platformei de Artă Educațională, eveniment axat pe reprezentații ale unor spectacole cu dimensiune educaționlă, prezentări de carte și proiecții de film. În cadrul Platformelor au fost jucate 17 spectacole, în care au fost implicați peste 80 de artiști, au fost prezentate 21 de cărți și studii, de către critici literari și autori cunoscuți, au fost vizionate 21 de filme.
La Centrul Replika, într-un singur an, au avut loc 7 premiere, au fost organizate 4 ateliere cu grupuri de copii și adolescenți (atelier de scriere dramatică, atelier de comunicare vizuală, atelier de jocuri și exerciții teatrale, atelier de dans contemporan), au participat la evenimentele organizate peste 8000 de spectatori.
Într-un singur an de activitate, Centrul de Teatru Educaţional Replika a existat datorită colaborării cu artişti şi asociaţii culturale reprezentative pentru spaţiul cultural românesc.
Replika are nevoie de tine!
Pentru a continua activitățile, Replika are nevoie de 8000 $ pentru reconstruirea acoperișului, asigurându-se astfel o dezvoltare corespunzătoare tuturor proiectelor noastre. De fiecare dată când plouă sau ninge, apa se infiltrează prin acoperiș și pereții se udă. Din cauza acestor condiții, au fost suspendate activitățile din timpul iernii, deoarece spaţiul este impropriu pentru spectacole. În tot acest timp, chiria şi utilităţile fiind plătite în continuare.
Ajutorul și sprijinul tău financiar sunt esenţiale pentru Replika, pentru a continua un proiect care se dovedeşte a fi vital pentru publicul spectator, copii și adolescenţi, dascăli și artiști.
Reparaţia acoperişului înseamnă:
- evaluarea profesionistă a pagubelor
- cumpărarea materialelor necesare
- hidroizolarea şi termoizolarea acoperişului
- angajarea unei firme de construcţii pentru repararaţiile propriu-zise
În cazul în care se va reuşi strângerea unei sume mai mari de bani decât cea propusă, cei de la Replika doresc să îmbunătăţească sistemul de ventilaţie şi să investească în echipamente de lumină şi sunet care au fost deja afectate de ploaie.
Pentru a-i ajuta pe inimoșii de la Replika, accesați prin link-ul următor platforma de crowdfunding indiegogo.com https://www.indiegogo.com/projects/let-s-raise-the-roof-at-replika--2#/