Televiziunea publică elenă ERT va fi redeschisă în urma hotărârii favorabile a parlamentarilor greci, după ce în urmă cu doi ani postul TV a fost închis, informează france24.com.
Alexis Tsipras, actualul prim-ministru al Greciei, a promis în campania electorală din ianuarie că va redeschide televiziunea publică, după ce oprirea bruscă a emisiei a surprins întreaga țară, mai scrie sursa citată.
În hotărârea adoptată de parlamentari se estimează o sumă de 60 de milioane de euro pe an pentru a susține televiziunea și angajații. Costul va fi suportat de cetățenii greci printr-o taxă lunară de trei euro.
„ERT va fi un organism credibil, care va restabili sentimentul justiției”, a spus ministrul care se ocupă de televiziunea publică, Nikos Pappas, citat de France24.
Guvernul grec, condus de Tsipras, a dat asigurări că televiziunea va avea aceeași conducere și că va soluționa problemele instituției cărora vechiul Guvern de la Atena nu le-a putut face față.
Hotărârea parlamentarilor greci prevede că 1.550 de salariați care au lucrat la ERT înainte să fie închisă pot fi angajați din nou, dacă își doresc. La momentul închiderii, în 2013, televiziunea avea peste 2.600 de salariați, însă mulți dintre aceștia s-au pensionat sau au plecat la un alt post TV.
Alexis Tsipras, liderul stângii radicale și Guvernului de la Atena, continuă lupta contra măsurilor de austeritate impuse Greciei. Propunerea sa de a redeschide televiziunea ERT a fost votată în special de coaliția guvernamentală a stângii și de parlamentarii independenți. Partidul din opoziție, Noua Democrație, a votat împotriva legii, potrivit France24.
Vechiul guvern conservator, aflat la putere până în ianuarie, a închis în 2013 televiziunea ERT pentru a pentru a obține un împrumut internațional, lucru care a atras protestele celor nemulțumiți de această decizie.