Mulţi tîmpiţi pe lumea asta!
Am surprins de mai multe ori discuţii aprinse printre oameni de toate generaţiile despre de ce se fac copiii.
Cică să fie cine să-ţi aducă un pahar cu apă la bătrîneţe. Băejcopac?
Deci d-aia ai tăvălit-o p-aia prin fîn în vacanţa de vară dintre a unşpea şi-a douăşpea, nu?
De-a rămas proasta grea şi ţi-a turnat un vertebrat mic, care se hrăneşte cu lapte.
Ca să ai tu pe cine să trimiţi după apă cînd n-oi mai putea! Băi, cîtă înţelepciune de la şaptişpe ani, să moară Tzak şi Pak!
Greu de tot!
Ce-nţelegem noi de aici, copii?
Noi, de aici, înţelegem că toată lumea a fost construită strategic, din înţelepciune în înţelepciune, că s-au gîndit alţii, mai dinainte să toarne nişte plozi ca să aibă roboţel de adus apa cînd n-or mai putea ei.
Păi atunci se prea poate să trăim în cea mai bună dintre lumile posibile.
Dar dacă lucrurile nu stau chiar aşa?
Dacă generaţiile astea de oligofreni care fac copii al căror singur sens în viaţă e să le aducă lor apă la bătrîneţe ar lua în consideraţie faptul că s-ar putea să se înşele?
Dacă aceste generaţii de spălaţi pe creier ar avea curajul monstruos de a se privi cu cea mai mare sinceritate pe sine?
Şi dacă ar constata că, de fapt, cînd se sincronizau generaţiile pînă la os numai la pahare de apă la bătrîneţe nu se gîndeau ei.
Că şi-o trăgeau ca proştii, că urlau hormonii-n ei?!
Că de fapt, şi-au inventat o scuză pentru viaţa de căcat pe care şi-au făcut-o singuri. Sînt multe tîmpite care, deşi nemulţumite de mariajul lor, aleg să rămînă în continuare într-un mediu toxic, “pentru copii”.
Peste ani buni, retardatele le aruncă în faţă copiilor că pentru ei s-au sacrificat.
Oare?
Oare nu cumva n-ai avut curajul să te asumi pe tine însăţi?
Cînd a fost ultima dată cînd ai luat o decizie în viaţa ta?
Şi nu vorbesc de decizia de a lua roşii cu cinci lei în loc de şapte lei.
Vorbesc de decizii adevărate.
Cei mai mulţi dintre aprigii apărători ai instituţiei familiei sînt, de fapt, nefericiţi în propria lor familie.
“Eu sînt familist convins. sînt de treabă. Am nevastă, am copii, ştiu şi de ce am făcut copii.
Copiii sînt aşa, ca nişte căţei pe care ţi-i dresezi de mici să-ţi aducă ţie apă la bătrîneţe”.
Nu, drăguţă! Copiii nu se fac pentru ca să-ţi aducă ţie apă la bătrîneţe.
Mi-am adus aminte de regretatul regizor Andrei Blaier, a cărui zi de naştere ar fi fost acum două zile şi care mi-a făcut onoarea să mă invite, nu doar o dată, să iau prînzul cu el.
A avut cinci neveste şi cu nici una n-a avut copii.
Repeta aproape obsesiv un lucru care mi s-a întipărit în cap pentru totdeauna: “copiii se fac doar din iubire. atît!”.
Da, stimabililor oligofreni bătuţi în cap!
Iubirea e singurul motiv pentru care se fac copii!
Renunţă la egoism, fii sincer cu tine însuţi şi ia în considerare că s-ar putea să fii, doar s-ar putea, zic, să fii într-o patetică eroare.
