M-apuc de politică dar mai întîi trebuie să dau de un nene de care nu mai dau.
E președintele Partidului Proștilor.
Vreau să mă înscriu și eu în Partidul Proștilor.
Dacă dă Dumnezeu și Maica Domnului, poate reușesc să dau de domnul Cezar. Cezar Popescu. Căci acesta-i este numele.
Domnul Cezar Popescu e păzit de toată lumea. Nu vrea nimeni să-mi dea numărul dumnealui de telefon.
Le-am zis că sînt bine intenționată, că sînt un om simplu, din popor, că iubesc lucrurile simple, prefer margaretele, iubesc roua dimineții și urăsc să-mi intre soarele-n ochi.
Mă emoționez la vederea unui copil, căcaturi d-astea....
N-a mers cu nimic.
Nimeni nu mi-a dat numărul de telefon al lui Cezar Popescu.
Doamnei de la OSIM, unde și-a înregistrat domnul Popescu partidul, i-am zis că nu am cum să-i fac ceva rău domnului Popescu, pentru că nu pot, pentru că n-am cum și nu mă lasă inima.
Căci am o inimă bună. Și am și celulită (aici am vrut s-o iau la sentiment, să se simtă, adică, inclusă în clasa celor ca noi, care au celulită și nu se tem de asta).
N-a mers nici asta.
„Haideți, doamnă, vă rog io mult de tot, din toată inima mea și din tot sufletul meu! Vă rooooog!”, „N-avem voie să furnizăm astfel de informații, îmi pare rău”.
Bitch! Sper să faci o celulită mare cît Casa Poporului! Scorpie!
Deci nu pot să dau de Cezar Popescu nicicum.
Mă visez vicepreședinte.
Sau măcar secretară. Bine, hai, doar secretară. Vreau să fiu secretară la Partidul Proștilor.
Să fac cafele, să joc Solitaire dar, mai ales, să răspund la telefon cu formula: „Partidul Proștilor, bună ziua!”.
Vreau să fiu ceva la Partidul Proștilor. Orice. Dacă nu se poate secretară, mă fac și altceva.
Mă fac orice, numai să am o legitimație sau ceva care să ateste fără echivoc că am legături solide cu Partidul Proștilor.
Pe domnul Cezar Popescu, potențialul meu șef, l-aș diviniza. L-aș apăra cu trupul meu de oricine ar vrea să-i facă vreun rău.
Mi-aș pune toată prostia mea în slujba Partidului Proștilor. Oare chiar așa, s-au terminat toți proștii din țară? Nu se mai iau adeziuni?
Nu se mai fac angajări? Muncesc pro bono, dacă e. Orice pentru Partidul Proștilor!
Dacă ar suna cineva și mi-ar inspira că e doar puțin inteligent, i-aș răspunde foarte clar că nu mai sînt locuri. Ca să nu-l jignesc, că, vezi Doamne, adică nu e suficient de prost ca să vină la noi în echipă.
Aș dori să se-nțeleagă: sînt foarte potrivită pentru Partidul Proștilor.
Aș putea fi un star în Partidul Proștilor. Aș putea să-l urc în sondaje.
Deci cum dau de domnul Cezar? Cum? Sînt un om bun. Adică nu sînt, dar înșel foarte bine aparențele.
Sînt nevrozată da n-ai zice dacă m-ai vedea pe stradă. Sînt dezechilibrată, da n-ai zice dacă m-ai vedea pe stradă.
Sînt tot ce poate fi mai rău pe lumea da n-ai zice, pentru că știu să mă port în lume. Deci? Cum să facem? Deci? Domnu Cezar?
Alo? Domnu Cezar, m-auziți? Știu că sînteți acolo! Iuhu!?
