O nouă varietate de mere, care, probabil, va dura până la un an în frigider, va fi vândută în Statele Unite, informează RADOR.
Mărul – numit Cosmic Crisp – este o încrucișare între speciile Honeycrisp și Enterprise și a fost cultivat pentru prima dată de Universitatea de Stat din Washington în 1997.
Cele două decenii de studii anterioare lansării „mărului crocant și suculent” au costat 10 milioane de dolari.
Agricultorii din statul Washington vor fi singurii care în următorul deceniu vor putea cultiva fructele.
„Este un măr crocant, are un echilibru bun între dulce și acru și este foarte suculent”, spune Kate Evans, unul dintre specialiaştii care au condus programul de la Washington State University.
Potrivit cercetătoarei, fructul „îşi menține o calitate alimentară excelentă atunci când este refrigerat – putând fi conservat între 10-12 luni”.
Pentru acest soi de mere au fost plantaţi peste 12 milioane de copaci Cosmic Crisp, iar un sistem extrem de strict de acordare a licenţelor nu le permite fermierilor să cultive merele în alte părți ale țării.
Washingtonul este principalul furnizor de mere din Statele Unite, însă cele mai populare soiuri ale sale – Golden Delicious și Red Delicious – s-au confruntat cu o concurență puternică din partea soiurilor Pink Lady și Royal Gala. Merele sunt al doilea fruct cel mai bine vândut în Statele Unite, după banane.