Studiu: Femeile și bărbații scunzi au parte de mai puțini parteneri de sex

12 Oct 2015
Studiu: Femeile și bărbații scunzi au parte de mai puțini parteneri de sex
Femeile visează la un partener care să fie cu 25 de centimetri mai înalt decât ele. Bărbații preferă femei care să măsoare cu cel mult 7 centimetri mai puțin.  

“Realitatea, dovedită în cadrul unui program de speeddating (întâlniri-fulger), a scos la iveală că bărbații înalți au parte de relații mai multe și mai lungi ca durată decât bărbații scunzi. Pe de altă parte, bărbații scunzi au și mai puțini copii decât bărbații înalți.

Cel mai bine poziționați la acest capitol sunt bărbații cu o înălțime medie. Depinde și ce înțelegem prin înalți, fiindcă cei foarte înalți sunt de obicei respinși de femei”, se arată într-un studiu american, citat de cotidianul german Die Welt.

La vârsta de 37 de ani, 56% dintre femei și 58% dintre bărbați au recunoscut că au avut mai mult de cinci parteneri de sex de-a lungul vieții.

23% dintre femei și 29% dintre bărbați susțin că au avut peste 14 parteneri.

Experții americani au încercat să sorteze datele în funcție de înălțimea bărbaților și a femeilor. Rezultatul a arătat că femeile și bărbații scunzi au avut cei mai puțini parteneri de sex de-a lungul vieții.

“Bărbații mai scunzi de 1,64 au în medie nouă partenere de-a lungul vieții. Femeile sub 1,51 au opt parteneri. În schimb bărbații înalți au în medie 12 partenere, iar femeile înalte au 10 parteneri”, mai scriu autorii studiului.

Cât privește raportul dintre greutate și numărul de parteneri de sex, experții au ajuns la concluzia că cei mai mulți parteneri au bărbații cu o greutate normală și femeile ușor supraponderale.

La polul opus, cei mai puțini parteneri au femeile și bărbații subponderali. (I.D)

 

Alte stiri din Life style

Ultima oră