Proaspătul deținător al Premiului Nobel pentru Economie 2015, Angus Deaton, a lansat în 2010 teoria că fericirea începe cu pragul de 75.000 de dolari sau 66.000 de euro venit anual net.
”Un venit mai mare nu înseamnă o viață lipsită de stres, însă mulțumirea începe cu fiecare euro în plus”, susține Deaton, citat de revista germană Focus.
La studiul realizat de Angus Deaton au participat 450.000 de oameni din SUA.
”Fiecare 100 de euro încasat în plus față de un venit lunar net de 1.200 de euro ne face de trei ori mai fericiți”, subliniază autorii germani ai unui alt studiu, care resping teoria lui Deaton.
“Evident că miliardarii sunt mai fericiți decât milionarii, însă studiul nostru a arătat că fericirea crește până la 66.000 de euro și începe să scadă după acest prag. Probabil, de la acest prag oamenii nu mai au posibilitatea să cumpere fericirea cu bani, cum ar fi timpul petrecut cu oamenii dragi, eliminarea durerilor și bolilor sau savurarea timpului liber”, scoate în evidență Deaton.
Mai exact, cu un venit net de 66.000 de euro, oamenii ar avea parte de un mix ideal între timp de lucru, timp liber și asigurare medicală maximă.
Evident că suma de 66.000 de euro are o anumită valoare în Senegal și alta în Marea Britanie, de aceea Deaton atrage atenția că este vorba despre un studiu valabil pentru SUA, însă Focus și finanzen.net consideră că este aplicabil și în Germania.
(I.D).