Soluţie pentru decongestionarea traficului: încurajarea muncii de acasă

24 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Soluţie pentru decongestionarea traficului: încurajarea muncii de acasă

Guvernul nipon a stabilit ca ziua de 24 de iulie să fie ziua lucrului de la distanţă -“the day of telework”, în încercarea de încuraja oamenii să muncească de acasă şi de a testa impactul unei astfel de măsuri asupra decongestionării traficului. Tokio va găzdui Jocurile Olimpice din 2020, care vor începe la 24 iulie, relatează japantimes.co.jp.

Autorităţile au declarat că birourile guvernamentale şi companiile sunt încurajate să permită angajaţilor să lucreze de acasă până cel puţin la ora 10.30 dimineaţa. Ministerul Comunicaţiilor şi Afacerilor Interne speră ca aproximativ 1000 de companii să ia parte la acest proiect, conceput să producă o schimbare şi în stilul de lucru al oamenilor. 

Prin extinderea graduală, până în 2020, a perioadei în care va avea loc campania, ministerul speră că munca de la distanţă va avea succes în perspectiva Jocurilor Olimpice. O campanie similară pentru Jocurile olimpice de la Londra din 2012 s-a dovedit eficientă, cu participarea a 80% din companiile şi firmele din capitala britanică. 

În Japonia, doar 16% dintre companiile chestionate, cu peste 100 de angajaţi, au introdus sistemul muncii de acasă. Mulţi oameni de afaceri sunt reticenţi însă faţă de introducerea acestui sistem din cauza necesităţii protejării datelor şi supervizării personalului, conform ministerului.

Administraţia condusă de premierul japonez Shinzo Abe a făcut din echilibrul muncă-viaţă privată una dintre politicile-cheie ale programului său, în condiţiile în care japonezii muncesc foarte mult, cu efecte sociale şi economice ample. 

Permiţând oamenilor să lucreze de acasă, îi ajutăm să menţină un echilibru între job şi creşterea copiilor sau îngrijirea părinţilor vârstnici, într-o societate care îmbătrâneşte rapid, a explicat guvernul nipon.

Ministerul comunicaţiilor intenţionează să analizeze efectele campaniei asupra decongestionării traficului, în funcţie de numărul persoanelor implicate şi firmele participante. 

Alte stiri din Life style

Ultima oră