De Ziua Femeii, Sputnik, ediţia online din R. Moldova, a publicat în exclusivitate un pictorial inedit cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, de pe vremea când era deputat. Marius Tucă a fost unul dintre primii care au sunat-o după apariția fotografiilor, felicitând-o, așa, ca de la un alt prototip de oltean la altul, pentru… motocicletă.
Fotografiile fac parte dintru proiect mediatic, "România politică", destinat prezentării parlamentarilor prin preocupările lor — private sau profesionale. Pe atunci, Lia Olguţa Vasilescu era la începutul celui de-al doilea mandat de deputat și, chiar dacă era foarte tânără, era una dintre figurile cele mai importante ale PRM — lideră a puternicei organizații de tineret PRM.
"Deși nu am reușit să continui acel proiect, îmi aduc aminte că numărul din revistă cu Oana Vasilescu pe prima pagină s-a bucurat de un real succes, își amintește unul dintre inițiatori, Dragoș Dumitriu, pe vremea aceea deputat PRM.
"Era și firesc, Oana a fost și este o femeie care te face să întorci capul și să fii atent la ea". Ca să cităm din revistă, "Olguța e deșteaptă, frumoasă, elegantă și harnică" — și, să nu uităm de temperament și de cei doi Dan la karate! Prototipul oltencei focoase, am putea spune. Asta a fost și părerea lui Marius Tucă, unul dintre primii care au sunat-o după apariția revistei, felicitând-o, așa, ca de la un alt prototip de oltean la altul, pentru… motocicletă.
Pe lângă pictorial, textul de atunci reproducea și câteva dintre gândurile tinerei politiciene.
"Înainte de a intra în politică, a lucrat intens în presa scrisă. A înțeles de atunci că haina îl face pe om, mai ales în politică. Ca jurnalist, era foarte critică, mai ales cu politicienii. De aceea nu a uitat niciodată cum au înțepat-o foștii colegi când a devenit deputatŢ.
"Este foarte atentă cu imaginea ei. Îi plac sacourile și pantalonii eleganți și nu uită de accesorii. "O bijuterie bine aleasă îți schimbă look-ul". Are mare grijă la siluetă. După ce a încercat tot felul de metode de slăbire, a recurs la cea mai sigură — înfometarea. și uite așa a reușit să scape de opt kilograme… în două luni. Îi plac foarte mult ochelarii de soare — dacă s-ar putea, și-ar lua pentru fiecare ținută câte o pereche asortată".