Olguţa Vasilescu la Curtea de Apel.„Ne dorim ca această mascaradă să se termine cât mai repede“

04 Noi 2016 | scris de Mara Răducanu
Olguţa Vasilescu la Curtea de Apel.„Ne dorim ca această mascaradă să se termine cât mai repede“

 

 „Miza importantă e momentul finalizarii procesului şi noi ne dorim ca această mascaradă să se termine cât mai repede. Pentru mine cel mai important e să ne judecăm odată pe fond, ca să se termine cu această farsă judiciară", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, potrivit agerpres.ro. 

Tribunalul Bucureşti a decis, pe 20 septembrie, anularea unor probe din cursul urmăririi penale efectuate în dosarul în care primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, este acuzată de luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei şi spălare de bani. DNA a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti

"Surpriza a fost că procurorii anticorupţie şi-au fundamentat motivele de contestaţie pe chestiuni de procedură. Eu aş fi vrut să abordăm direct chestiunile de nelegalitate ale rechizitoriului şi de neregularitate ale descrierii faptelor pe de-o parte, dar si de caracter nelegal al probelor. Propunem menţinerea hotărârii primei instanţe şi respingerea contestaţiei şi demararea procedurilor ce ţin de fond", a declarat Alexandru Chiciu, avocatul edilului.

Lia Olguţa Vasilescu a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei şi spălare de bani. DNA precizează că în anul 2014 Lia Olguţa Vasilescu ar fi cerut şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri care avea în derulare contracte cu Primăria Craiova suma de 568.291,37, respectivii afacerişti acceptând "solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguţa în considerarea atribuţiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor", arată parchetul.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră