Abia îşi începuse noul ei job, de recepţioneră, că Nicole Thorp a fost trimisă acasă de către compania la care a fost angajată, pentru c-a venit la job în balerini şi nu în pantofi cu toc.
Nicole Thorp a ignorat îndemnul superiorilor ei de a se duce să-şi cumpere ACUM o pereche de pantofi cu toc, astfel că a fost trimisă acasă.
Indignată, Nicole a iniţiat o petiţie online în care declară drept ”sexistă şi abuzivă” pretenţia companiilor de a le cere, cu titlu imperativ, angajatelor să vină la job cu pantofi cu toc.
Petiţia ei a strîns, în scurt timp, 120 000 de semnături, lucru care o face demnă de temă de dezbatere în Parlamentul Britanic.
Cum scandalul a luat amploare, firma prin care a fost angajată Nicole şi-a revizuit urgent job-descriptionurile şi a adăugat că “toate persoanele de sex feminin sînt libere să se încalţe cum vor ele şi că dress-code-ul nu mai e obligatoriu”.
Petiţia lui Thorp se numeşte “dress-code-ul actual e învechit şi sexist”.
De neînţeles rămîne, însă, următoarea afirmaţie a lui Thorp pentru o televiziune britanică: “angajatorii au dreptul să impună un dress-code pentru femei şi pentru bărbaţi, lucru destul de correct, atîtă vreme cît el nu avantajează unul dintre sexe”.
Ce înţelegem noi de aici?
Noi, de aici, înţelegem că dacă eşti tip şi ai idei creţe, poţi să vii la job în fustă, dacă ai chef, pentru că asta nu le dezavantajează pe colegele tale, ba chiar, văzîndu-ţi picioarele tale strîmbe, de fotbalist căzut în ridicol, le face să rîdă.
Thorp spune, foarte serios, de altfel, că inechitatea e evidentă, cel puţin în cazul femeilor cărora li se cere să poarte tocuri: “bărbaţii vin în pantofi cu talpă joasă, lucru care nu le afectează, în timp, coloana şi nici nu-i oboseşte aşa cum obosesc femeile”.
OK, we got the message!
