Să înţelegem un bolnav este primul pas în vindecarea lui, deoarece boala apare atunci când ne aşteptăm mai puțin, iar confuzia şi nevoia de înţelegere sunt primele stări care inundă mintea unui pacient.
În opinia cunoscutului psiholog Lenke Iuhoş, schimbările radicale provoacă nevoi, demonstrate prin comportamentul bolnavului, iar orice confruntare cu o situaţie stresantă provoacă un şir de aşteptări personale, care diferă în funcţie de percepţia bolii de către pacient, scrie Plus Communication.
“Comportamentul specific bolnavului are o formă adaptabilă, cu elemente care chiar descriu asumarea rolului de bolnav. Altfel spus, persoana bolnavă se adaptează la circumstanţele induse de perioada de criză. Atitudinea celor din jur - specialiştii, familia, prietenii - poate ameliora sau, de ce nu, agrava starea psiho-emoţională a bolnavului, care se observă imediat în comportamente mici, poate chiar neobservabile; însă aici porneşte ideea susţinerii unui bolnav, iar sfatul meu este să–i acordăm atenţie sporită”, explică psihologul Lenke Iuhoş.
Care sunt principalele nevoi ale unui bolnav?
1. De a fi informat!
“Simptomele, modificările substanţiale în stilul de viaţă cer răspunsuri la unele întrebări formulate în starea de suferinţă: De ce eu?, Ce se întâmplă?, Cum pot să mă vindec? Este o nevoie, care dacă e îndeplinită reduce starea de negare. Bolnavul poate primi şi chiar interioriza informaţii despre diagnostic, tabloul bolii, tratament, evoluţie, posibilităţile de recuperare, poate înţelege multiplele consecinţe. Informaţiile primite îmbrăcate pozitiv cresc optimismul persoanei, ceea ce îi dă un motiv în plus în lupta cu boala”, declară Lenke Iuhoş.
2. De a fi înţeles!
“Pacientul poate simţi deseori că nu e înţeles, că ceilalţi se distanţează. Boala nu e uşor de înţeles de persoanele din jur. E drept că oamenii nu înţeleg de multe ori ce se întâmplă în viaţa lor, darămite să mai înţeleagă şi pe alţii. Orice situatie neînţeleasă are o greutate, dar nu e scuză ca o persoană să nu se comporte empatic cu un bolnav. Dispunem de capacitatea de a ne pune în situaţii trăite de semeni, este un sentiment înălţător, chiar divin; este vorba de empatie. Nu e greu să ne alegem comportamentul, să alegem cuvintele în discuţiile cu bolnavii, fără să-i învinovăţim de starea lor de sănătate”, este de părere psihologul Lenke Iuhoş.
3. De a fi respectat!
Respectul e cerut în starea de disconfort. Apariţia stării de neputinţă și schimbarea rolului impus de boală pot naşte sentimentul de inferioritate, care prin lipsă de respect poate alimenta în profunzime starea emoţională a pacientului. Respectul faţă de boala sa, un şir de comportamente care să simtă că cel din jur îi acordă atenţie activă, sunt gesturi care îi dau curaj unui pacient, continuă psihologul.
4. De a se simţi mai puţin anxios!
“Anxietatea provocată de boală este deranjantă, poate duce la dezvoltarea negărilor în reuşita recuperării. Starea de anxietate declanşată poate fi redusă foarte uşor ascultând dorinţele bolnavului: doreşte să fie vizitat de cineva, doreşte să aibă un confort fizic plăcut, haine curate, alimente etc. Anxietatea este un răspuns emoţional la boală înainte de diagnostic, nelinişte provocată de necunoaşterea procedurilor medicale, emoţii disfuncţionale legate de evoluţia bolii”, explică specialistul.
5. De a avea control!
“Lipsa de control strică autonomia personală. Neputinţa în “nu ştiu” sau “cum va fi” poate dezvolta depresie prin pierderea independenţei. În acest caz, e preferabil să nu lovim în bolnav cu cuvinte aruncate haotic. Cuvinte precum “Stai şi odihneşte-te, ai nevoie de multă odihnă, noi suntem alături” – sunt cuvintele mult aşteptate de o persoana bolnavă. Pacientul caută înţelegere, nu îşi doreşte să se simte inferior, oferă-i controlul, fă-l să se simtă puternic”, declară psihologul Lenke Iuhoş.
6. De a-şi păstra demnitatea!
“Demnitatea alimentează starea de bine. Boala schimbă multe aspecte în viaţă, sentimentul de neajutorare alimentat de cei din jurul bolnavului poate fi interpretat greşit de pacient. Acesta va reacţiona cu furie la prezenţa unor persoane, la modificări aduse în protocolul medical, la vorbe cu multe conotaţii. În rolul de bolnav apare şi depersonalizarea, ruptura de viaţa de dinainte, tipic în mediul spitalicesc, totul e nedrept pentru el. În astfel de cazuri e bine să se ştie de această confruntare personală, să se acţioneze prin asistare, suport pozitiv, crescând imaginea de sine a pacientului. Cunoşterea nevoilor unui bolnav reduce timpul de recuperare, costurile suplimentare, facilitează adaptarea persoanei la boală”, explică psihologul Lenke Iuhoş.
După boală…
Dacă lupta cu boala se termină cu bine, începe o nouă etapă a vieții: recuperarea. Cu siguranţă multe nu vor mai fi ca înainte, deci prin urmare, este foarte important ca pacientul să se străduiască să-şi iubească viaţa; să trăiască conştient având în vedere recomandarea medicului, să desfășoare activități care sunt cu adevărat legate de prezent. Cel mai important lucru este acela de fi ocupat cu viaţa în mod plăcut, deoarece este cel mai bun instrument împotriva anxietăților și temerilor, conchide psihologul Lenke Iuhoş.
