Cum s-a transformat Paştele într-o sărbătoare cu iepuraşi coloraţi şi ouă de ciocolată

14 Apr 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Cum s-a transformat Paştele într-o sărbătoare cu iepuraşi coloraţi şi ouă de ciocolată

Paştele este cea mai importantă zi de sărbătoare în calendarul creştin, concentrată pe învierea din morţi a lui Iisus Hristos. Dar ce are aceasta a face cu ouăle, iepuraşii şi ciocolata împachetată în coji de plastic colorate?

Astfel de simboluri sunt adesea asociate cu reminiscenţe păgâne rămase dinaintea răspândirii creştinismului în Europa. Ceea ce nu e adevărat, sau cel puţin parţial adevărat, relatează businessinsider.com.

Eostre este invocată adesea ca fiind o zeiţă germanică, precreştină a primăverii, care poartă un iepure atârnat. Primii creştini au preluat simbolurile şi ritualurile legate de această zeiţă, şi chiar numele ei. Dovezile documentare ale existenţei acestei zeiţe sunt însă foarte puţine. De asemenea, şi dovada că venerarea zeiţei Eostre stă la baza tradiţiilor pascale este subţire. 

Istoricii din secolele XIX şi XX au susţinut adesea că majoritatea creştinilor medievali erau, de fapt, păgâni mascaţi. Oricum, trendul s-a schimbat în ultimii ani şi istoricul englez Ronald Hutton susţine într-un articol că nu există suficiente dovezi privind supravieţuirea pagânismului după începutul secolului al XI-lea.

Ceea ce nu înseamnă că nu există unele origini ciudate şi neobişnuite pentru cele mai populare simboluri pascale. Iată trei dintre acestea:

Iepuraşul, simbol al fertilităţii. Iepuraşii reprezintă o temă frecventă în manuscrisele iluministe din Evul Mediu. Învăţaţii antici, precum Plinus cel Bătrân şi Aristotel au scris despre iepuri și fertilitatea lor. De asemenea, se credea că iepurii sunt hermafrodiţi și, prin urmare, capabili de nașteri virgine. Ceea ce a dus la o asociere cu Fecioara Maria. Semnul celor trei iepurii apare și în arta creștină medievală, simbolizând Trinitatea.

Deci, asocierea iepurelui, mai ales cu Paștele, în Germania, până în secolul al XVII-lea. nu este surprinzătoare. Conform history.com, probabil că imigranții germani au dus ideea de iepure de Paști în America, în anii 1700.

Oul, simbolul vieţii. La fiecare Paște, copiii aleargă după bomboane și ciocolată ambalate în ouă de plastic culorate. Istoria simbolismului oului se întoarce în secole. În vremurile păgâne, ouăle făceau parte din misterele bahice sau dionisiene, probabil un simbol al lumii celeilalte. Ele puteau fi folosite pentru a face vrăji sau, dimpotrivă, pentru a oferi protecție.

Ulterior, ouăle au devenit un simbol al renașterii creștinilor. Ouăle de Paşti au primit un impuls în cartea "De ovis paschalibus" ("Despre ouăle de Paște"), din 1682, care se referă la "... o tradiție din Alsacia în care un iepure de Paști aduce ouă de Paști".

Crinul şi Biblia. Primăvara suntem fericiți când vedem orice fel de flori, dar una singură reprezintă sărbătoarea pascală: crinul. Această floare este invocată de câteva ori în Biblie. Iisus chiar menționează floarea în Evanghelia după Matei, spunând: "Uitaţi-vă cu atenţie cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu trudesc din greu, nici nu torc. Şi totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei!". Crinii se mai regăsesc în povestea Paștelui. În unele legende, se spune că au înflorit în Grădina Ghetsimani după agonia lui Hristos. Ca urmare, a devenit floarea asociată tradițional cu sărbătoarea.

 

Alte stiri din Life style

Ultima oră