Alain Delon spune, în sfârşit, cine a fost femeia vieţii sale

02 Sep 2017
Alain Delon spune, în sfârşit, cine a fost femeia vieţii sale

Actorul francez Alain Delon, dorit de femeile din întreaga lume , a dezvăluit în sfârşit, într-un interviu pentru revista Paris Match, cine a fost femeia pe care a iubit-o cu adevărat.

Alain Delon a spus, după moartea actriţei şi regizoarei Mireille Darc, că aceasta a fost femeia vieţii sale şi că fără ea poate pleca şi el, conform AFP, citată de news.ro. Mireille Darc a murit în noaptea de duminică spre luni la Paris, la vârsta de 79 de ani. 

Mireille Darc şi Alain Delon au format timp de 15 ani un cuplu, după filmările la "Jeff" din 1968. Au mai jucat împreună în "L'homme pressé", "Mort d'un pourri" sau "Borsalino".

"Nu voi mai avea mulţi ani de trăit fără ea, nu mulţi de suferinţă (...). Fără ea, pot pleca şi eu", a declarat actorul în vârstă de 81 de ani în interviul  care va apărea joi în revista Paris Match şi din care au fost publicate câteva declaraţii.

"Ea era femeia vieţii mele", a mărturisit Alain Delon. "Am fost atât de fericiţi împreună (...). A fost jumătatea mea. Ne completam". 

Alte stiri din Life style

Ultima oră