Calcaniera s-a întors în zorii zilei din larg, a descărcat minunăție de captură și, nu știu dacă cu cântec au ba, dar cu siguranță cu același elan ca pe vremea Pescăriilor Statului conduse de profesorul Grigore Antipa, a fost așezat în lăzi, urcat în mașina frigorifică și trimis la București. Sesizați, probabil, că la mijloc e o metonimie. Când spun „calcan” mă gândesc de fapt la mulți, mulți calcani, care abia așteaptă să ajungă pe mâna lui Chef Florin Ivan și-apoi la mine în farfurie. Și la dumneavoastră în farfurie. Și la dumnealui. Și la toți pofticioșii care se vor fi pornit, ca și mine, acum, să traverseze orașul zăpăcit de caniculă până pe țărmul Herăstrăulu, pe terasă la Cherhanaua Ancora.
Știu că gustul calcanului din Marea Neagră e inegalabil. Eu am, drept să vă spun, o singură dilemă: ce să aleg din meniu: Calcan de Marea Neagră, servit întreg, cu toată frumusețea lui romboidală și pregătit la cuptor sau la plită, cu legume – ponderând dulceața și fibra peștelui cu legumele aromate… sau Calcanul de Marea Neagră porționat în bucăți de 400-500 g, gătit în chipul pe care fiecare și-l poate alege: prăjit, la plită, la cuptor, la grătar cu cărbuni, cu garnitura pe care fiecare și-o dorește alături – mie deajuns îmi va fi o porțioară de cartofi natur și-o mână de mix de salate…
