Statisticile europene scot la iveală un adevăr dureros: una din 10 femei a experimentat o formă sau alta de agresiune cibernetică, şi asta încă de la vârsta de 15 ani.
Cum din ce în ce mai multe persoane au acces facil la Internet şi la reţelele de socializare (social media), agresiunea cibernetică la adresa femeilor şi a adolescentelor este un motiv de continuă îngrijorare.
În ciuda lipsei unor date clare statistice, Uniunea Europeană apreciază că avem de-a face cu un fenomen în creştere, care afectează inclusiv adolescentele, potrivit unei analize a Institutului European pentru Egalitatea de Gen (EIGE).
„Femeile sunt mai degrabă susceptibile decât bărbaţii de a fi victime ale unor forme grave de agresiune cibernetică, iar impactul acesteia asupra vieţii lor este mult mai traumatizant”, a declarat Jurgita Peciuriene, coordonatoare a programului EIGE pentru violenţa sexistă.
Experţii avertizează că agresiunea cibernetică nu trebuie gândită ca pe un fenomen distinct în materie de forme de violenţă din lumea reală. Femeile şi adolescentele care au suferit o hărţuire sexuală, hărţuire sau violenţă din partea unui partener intim în viaţa reală, sunt deseori victime şi în viaţa „online”, din partea aceleiaşi persoane.
Ca orice alt tip de violenţă, şi agresiunea cibernetică afectează enorm viaţa victimelor şi se manifestă în mai multe forme, mai scriu experţii EIGE.
Hărţuirea cibernetică, de exemplu, se referă la o persoană care transmite în mai multe rânduri mesaje pe e-mail sau altă mesagerie, pe care victima nu le doreşte.
Hărţuirea cibernetică priveşte ofensiva online la adresa unei persoane, cu conţinut sexual explicit, cu ameninţări cu violenţa sau discurs care incită la ură.
Una dintre formele cele mai tulburătoare ale violenţei online este pornografia ne-consensuală, în care se angajează deseori foştii parteneri.
Aceasta presupune publicarea sau distribuirea online a unor imagini sau înregistrări video cu caracter sexual, fără o autorizare din partea persoanei implicate. Potrivit statisticilor, până la 90% dintre victimele pornografiei ne-consensuale sunt femei, iar numărul acestora este în creştere.