Amatorii de telefoane inteligente au de acum o oferta mai bogată.
Microsoft, gigantul IT care a preluat divizia de telefonie de la Nokia, anunţă că începând de astăzi pe piaţă de la noi din ţară este disponibil modelul Lumia 650. Aparatul a fost dezvoltat pentru oamenii de afaceri şi pentru cei care au tot mai multă încredere în sistemul Windows 10, care ofera protectie împotriva ameninţărilor actuale de securitate cibernetică şi o productivitate avansată.
“Lumia 650 este un dispozitiv creat cu atenţie la detalii şi cu scopul de a oferi o experienţă Windows 10 unitară şi familiară”, a declarat Oana Terteleac, Windows Business Group Lead, Microsoft. “În plus faţă de designul atractiv şi preţul accesibil, Lumia 650 aduce tot ce e mai bun în materie de productivitate Microsoft.”
Dacă Lumia 640 are carcasa de plastic, fratele sau ieşit în lume astăzi este învelit într-o carcasa de aluminiu anodizat de înalta calitate, cu un finisaj elegant ce măsoară numai 6,9 mm grosime, Lumia 650 fiind cel mai subţire telefon din gama. Ecranul sau HD de 5 inchi oferă o experienţă plăcută chiar si în lumina directă a soarelui. Microsoft anunţă că Lumia 650 este înzestrat cu un procesor Qualcomm® Snapdragon™ 212, dar pentru a oferi utilizatorului flexibilitate în orice împrejurare, Lumia 650 vine şi cu o memorie extensibilă de până la 200GB1.