Un cal, surprins când se urcă într-un autobuz din Londra !!!

04 Ian 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Un cal, surprins când se urcă într-un autobuz din Londra !!!

Momentul când, aparent, un cal se urcă într-un autobuz din Londra a fost imortalizat, iar fotografia distribuită pe Twitter. În scurt timp, imaginea a devenit virală pe internet, relatează presa britanică.

Simon Crowcroft îşi vizita prietenii din Islington, Londra, când a văzut un cal cu capul băgat într-un autobuz, şi l-a fotografiat imediat cu telefonul. “De fapt, ne rătăcisem când am dat peste o scenă ciudată, în care, un cal, aparent, se urcă într-un autobuz.

Este o imagine neobişnuită şi întotdeauna îmi ţin telefonul la îndemână dată fiind natura profesiei mele”, a declarat Crowcroft pentru telegraph.co.uk. “Nu puteai vedea nimic în autobuz decât un mare cal care-ţi stătea în cale. Dar, evident, un ofiţer de poliţie era la faţa locului", a mai spus el.

Calul era însoţit de ofiţerul de poliţie, ambii aflându-se la faţa locului pentru o urgenţă medicală. Poliţistul Dan Smith şi calul său Invictor au sosit pe Upper Street, după ce s-a raportat că unui pasager din autuboz i s-a făcut rău, relatează itv.com.

Alte stiri din Reportaj

Ultima oră