Prinţ al comediei româneşti, „Fane Încurcă-Lume” al cântecelor de pahar, boem, dezinvolt, popular, orice apariţie a sa, în oricare postură, era un motiv de desfătare pentru iubitorii de teatru, de film ori ai micului ecran.
Toată lumea îl cunoştea pe Ştefan Bănică, toată lumea îl iubea pe Ştefan Bănică şi toată lumea îl aştepta cu sufletul la gură pe Ştefan Bănică. Mare artist, care ne-a părăsit parcă prea devreme, lăsându-ne dorul de Ştefan Bănică şi amintirea unui actor ce nu mai poate fi nicicând reîntrupat!
Suflet candriu, cu un umor duios a la Harold Lloyd, cu un zâmbet şăgalnic mereu uitat în colţul gurii, cu o expresivitate, o mimică şi o mobilitate a feţei care stârnea instantaneu râsul, Ştefan Bănică a trecut senin prin viaţă, ca o fluturare de mână prin faţa unui tren grăbit, lăsând în urma sa doruri, amintiri şi un gol care, oricât s-ar strădui actorii tineri, nu pot să-l umple.
În emisiunile de divertisment a făcut un cuplu memorabil cu Stela Popescu, o fuziune, o îngemănare a două talente uriaşe ce ne înseninau serile de sâmbătă seara şi duminicile în programele de varietăţi ale lui Bocăneţ şi mai ales lungile nopţi de Revelion, în fapt cele mai apreciate şi urmărite momente ale televiziunii de atunci.
De câte ori apăreau Popeasca şi Bănică dansând minunat, cântând fermecător şi jucându-şi rolurile comice dumnezeieşte, veselia era garantată, umorul de cea mai bună calitate iar antrenul molipsitor.
Fiu al lăutarului Drăgan Constandache Bănică, s-a născut la 11 noiembrie 1933, în Călăraşi, dar s-a mutat destul de repede în Bucureşti împreună cu familia. La rându-i, având înclinaţii artistice, a cântat în corul de copii de la radio şi-a jucat în spectacolele de teatru pentru şcolari. A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti, în 1955, şi-n timpul studenţiei a făcut figuraţie la teatrele bucureştene.
Asta până când a început să joace ca actor adevărat, mai întâi la Teatrul CFR-Giuleşti în piese ca „Băiat bun, dar cu lipsuri” de Nicuţă Tănase, „Escu” şi „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, iar mai apoi la Teatrul Regional Bucureşti interpretându-l pe „Mitică Popescu”, din piesa cu acelaşi nume de Camil Petrescu.
La Teatrul Bulandra a fost Iordache din „D’ale carnavalului” şi Pristanda din „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, dar şi Mişu Fetecău din „Nota zero la purtare” de Virgil Stoenescu şi Octavian Sava.
Totodată, a cântat romanţe şi cântece de petrecere cu o sensibilitate rar întâlnită şi o voce caldă şi melodioasă, care te ungea pe suflet. Cum să nu ne amintim de „Îmi acordaţi un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hai, coşar, coşar” ori „Astă seară mă fac praf”? Dar de momentul magic de la o emisiune Tv din anii 80 („Revista 82”) când, el şi Gică Petrescu, îşi cântau unul altuia melodiile?
În filme îl ştim, în primul rând, din „Brigada Diverse intră în acţiune” (Fane Încurcă-Lume), „Brigada Diverse în alertă!”, „Vin cicliştii”, „Cântecele mării”, „Păcală”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Nea Mărin miliardar”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, etc.
Însă, de departe, emisiunile de varietăţi de la TVR şi spectacolele cu Teatrul de Revistă l-au adus aproape şi l-au „lipit” de sufletele oamenilor. Toate scenetele, scheciurile şi cupletele în care a apărut au rămas vii în mintea şi-n inima telespectatorilor.
Dar, spre sfârşitul primăverii anului 1995, la 27 mai, la numai 62 de ani, lumina blândă a zilei s-a transformat în noapte veşnică pentru marele actor! Cauza reală a decesului n-a fost niciodată făcută publică.
Discret, „Fane Încurcă-Lume” părăsea lumea care l-a iubit şi l-a aplaudat. Este înmormântat în cimitirul Reînvierea din Bucureşti, pe o alee simplă, într-un colţ uitat de oameni, înconjurat nu de alţi mari actori, ci de „iluştri” necunoscuţi care-i aplaudă însă, prin somnul adânc al morţii, neaşteptata prezenţă printre ei.
Credeţi că dă spectacole şi-n Rai, cum ar fi unii tentaţi să spună? Eu unul cred că se odihneşte, în sfârşit, privind el de astă dată la spectacolul dat de visurile, ţelurile, idealurile, bucuriile şi tristeţele efemere ale muritorilor ce se cred veşnici pe acest pământ. Ăsta, da, spectacol! Dumnezeu să te odihnească, nea Fane!
