Ca urmare a cutremurului devastator care a lovit recent Italia, soldat cu sute de morți și răniți, ediția din acest an a Festivalului de film de la Veneția va începe fără festivitățile luxoase de pe esplanada hotelului Excelsior.
''Petrecerea și cina oficială de pe plajă au fost anulate pentru ceremonia de deschidere a celei de-a 73-a ediții a Festivalului de la Veneția din respect și solidaritate față de victimele cutremurului'', a anunțat pe Twitter directorul festivalului Alberto Barbera. Organizatorii festivalului au transmis într-o declarație mesajul lor de solidaritate cu acele comunități care au fost grav afectate de cutremur.
Festivalul, care se desfășoară în perioada 31 august — 10 septembrie, se va deschide cu producția studiourilor Lionsgate ''La La Land'', a regizorului american Damien Chazelle (31 de ani), cu Emma Stone și Ryan Gosling în distribuție.