Crime+Investigation® transmite, în premieră, începând din 28 august, în fiecare vineri, de la ora 23:00, al doilea sezon al seriei „Filmat la tribunal”, care prezintă o incursiune în culisele unora dintre cele mai dramatice procese care au avut loc în tribunalele
americane.
Seria „Filmat la tribunal” realizează o analiză complexă a unora dintre cele mai emoționante momente din sălile de judecată, surprinse de camerele de supraveghere.
Astfel, publicul va putea asista la momente tensionate, care includ reacții neașteptate ale unor judecători furioși, confruntări directe iscate în timpul procesului sau chiar încercări de evadare ale unor acuzați.
Producția găzduită de prezentatorul de televiziune american, Dan Abrams, include, de asemenea, interviuri cu judecători și mărturii ale victimelor implicate în cazurile prezentate, pentru a completa imaginea de ansamblu a fiecărei povești prezentate pe parcursul celui de-al doilea sezon al serialului documentar.
Așadar, prin intermediul noii serii „Filmat la tribunal”, publicul va acces la desfășurarea unor procese reale, la situații neprevăzute și greu de gestionat, dar și la poveștile din spatele proceselor propriu-zise, pentru o ilustrare cât mai autentică a fiecărui caz în parte și a implicațiilor rezultate.