Avea numai patru ani când părinții ei au decis să fugă din România comunistă și să se salveze de regimul lui Nicolae Ceaușescu. Valentin Plătăreanu era o figură cunoscută în Bucureștiul anului 1984. Asta nu l-a împiedicat să aleagă calea exilului. Prima oprire a fost Freiburg, apoi au ajuns în Berlinul de Vest.
“Am fugit pentru a-i asigura Alexandrei o viață mai bună. Decizia a fost dificilă. Eu eram un actor cunoscut în țara natală. Au fost discuții îndelungate. Să o condamnăm pe Alexandra la această închisoare? Pentru ea am ales calea libertății”, a mărturisit pentru Bild fostul actor român.
Alexandra Maria Lara s-a născut la Bucureşti, în 1978. Actoria a învăţat-o la şcoala de teatru „Schauspielschule Charlottenburg”, fondată de Valentin Plătăreanu, la Berlin, în 1992.
Astăzi, Alexandra Maria Lara este una dintre cele mai titrate actrițe din Germania. Biografia actriţei Alexandra Maria Lara cuprinde peste 50 de filme, printre care „Der Untergang”, în regia lui Oliver Hirschbiegel, „Offset”, semnat Didi Danquart, sau Doctor Jivago în regia lui Giacomo Campiotti, în care a jucat alături de Hans Matheson şi Keira Knightley.
”Tata a trezit în primul rând în mine dorinţa de a deveni actriţă. Prin el, am cunoscut această întreagă lume a actoriei. Când am venit la Berlin, eu eram mică, tata a început să predea şi uneori mă lua cu el, seara, la cursuri. Aveam ocazia să văd cum lucrează cu studenţii. Pentru mine, era o lume încântătoare, era fascinant să-i văd pe actori cum se costumează sau cum se machiază. Îmi plăcea să observ cum lucrează tatăl meu cu studenţii şi probabil că dorinţa de a face şi eu acelaşi lucru în viitor exista, pe undeva, încă de atunci. Mai târziu, am urmat cursurile şcolii de teatru a tatălui meu, eram nu numai studenta lui, ci şi a altor profesori. Dar aş spune că tatăl meu a fost cel mai mare model al meu, a avut cea mai puternică influenţă. De la el am învăţat tot ceea ce e legat de profesia mea. Totul”, declara, într-un alt interviu, pentru Deutsche Welle, Alexandra Maria Lara.
La festivalul internațional de film de la Bad Saarow, ea a ales să fie însoţită de tatăl ei, ca semn de mulțumire pentru curajul de care a dat dovadă în urmă cu 33 de ani.
“Îi mulțumesc tatălui meu pentru ce a făcut atunci. Când ești mic și ajungi într-o țară nouă, crești cu mai puține griji și probleme decât dacă ai fi avut o vârstă înaintată. Ulterior am început să îmi pun întrebări despre originile mele”, povestește actrița pentru Bild.
Pentru Deutsche Welle, ea spunea că, pe la vârsta de 15-16 ani a putut să se întoarcă pentru prima oară în România. ”Dar mult mai târziu, am început să-mi pun întrebări: Cât din mine e românesc? Cât e german? Unde e pentru mine acasă? Pe de o parte, aş spune că aici înseamnă pentru mine acasă, dar pe de altă parte, îmi e foarte clar că sunt româncă. Toate aceste întrebări şi ce au făcut părinţii mei pentru mine sunt atât de dificil de descris în cuvinte. A fost un noroc uriaş pentru mine şi cred că o misiune grea pentru ei şi, cu siguranţă, o decizie extrem de dificilă”, spunea ea pentru Deutsche Welle.
“Pe la 25 de ani, m-am întors și am lucrat și în România. Atunci am avut pentru prima dată sentimentul de proveniență. Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât ideea de patrie devine mai puternică. Așa am ales să îl duc și pe fiul meu de doi ani, Ben, în România. Când l-am văzut în casa părintească, unde îmi petreceam vacanțele de vară, parcă s-a închis cercul”, adaugă ea pentru Bild.
Ea este căsătorită cu actorul britanic Sam Riley, care a ales să își părăsească țara natală și să se mute la Berlin. Și care a învățat și un pic de limba română.
“Cred că Germania a devenit acasă și pentru el. Sunt foarte fericită că soțul meu iubește Berlinul la fel de mult ca și mine”, a încheiat Alexandra Maria Lara, care și-a schimbat numele de familie la vârsta de 16 ani, pentru a fi mai ușor memorată de publicul german și englez.