Actorul olandez Rutger Hauer, devenit cunoscut după apariţia în filmul "Blade Runner" (1982), a murit la vârsta de 75 de ani, au anunţat miercuri media olandeze, citând membri ai familiei, relatează AFP.
"Rutger Hauer a murit la vârsta de 75 de ani. El era considerat unul dintre cei mai mari actori ai Olandei", a scris agenţia de presă olandeză ANP, precizând că actorul a murit vineri şi a fost înmormântat în cadrul unei ceremonii private.
Rutger Hauer a apărut pentru prima dată ca actor în 1969 într-un serial tv de capă şi spadă, numit "Floris", regizat de Paul Verhoeven, pe atunci puţin cunoscut.
Regizorul Paul Verhoeven este cel care i-a oferit primul său mare rol în filmul "Turkish Delight" în 1973.
El a atras însă atenţia lumii cinema-ului în 1981 în SUA, jucând alături de starul american Sylvester Stallone în thrillerul "Nighthawks".
Anul următor a fost lansat "Blade Runner", care l-a consacrat drept unul dintre starurile Hollywoodului de la acel moment.
Comentând moartea celui pe care l-a descoperit, Paul Verhoeven a declarat pentru ANP că şi-a pierdut "alter ego"-ul. "Sunt extrem de trist că nu mai este printre noi, îmi va lipsi teribil", a afirmat el.
Anul acesta, în aprilie, Hauer a primit premiul pentru întreaga activitate la Lucca Film Festival.