Doliu în sport şi nu numai. Niki Lauda, campion de Formula 1, din Austria, dar şi om de afaceri, a decedat luni la vârsta de 70 de ani. Anunțul tragic a fost făcut chiar de familia sa.
„Cu o tristețe profundă, anunțăm că iubitul nostru Niki a murit liniştit, în somn, fiind înconjurat de familie”, se arată în comunicatul familiei triplului campion de Formula 1, citat de Al Jazeera.
"Realizările lui unice ca sportiv şi om de afaceri sunt şi vor rămâne de neuitat", se mai arată în comunicat.
Lauda a fost supus unei intervenţii urgente, un transplant de plămân, anul trecut, şi a fost spitalizat din nou în ianuarie, cu o gripă, timp de 10 zile.
El s-a luptat cu probleme de sănătate de-a lungul timpului, după un accident oribil, în timpul unei curse, acum 43 de ani, care l-a desfigurat pe viaţă.
În 1976, la Grand Prixul din Germania, Nurburgring, Lauda a pierdut controlul Ferrariului pe care îl pilota şi a intrat într-un parapet la viteza de 200 km. pe oră. Impactul a fost atât de puternic, că i-a smuls casca de pe cap.
Maşina a luat foc, iar pe Lauda l-au scos după 55 de secunde din ea. La spital, pentru că prezenta arsuri grave şi era şi rănit la plămân, a fost chemat un preot, care să îi dea ultima împărtăşanie.
"Dar nu am vrut să mor. Am vrut să trăiesc", povestea Lauda. Nu doar că a trăit, ci a mai intrat în competiţii de mai multe ori.
La 42 de zile după accident era din nou la volan, câştigând locul patru la Grand Prixul de la Monza, din Italia.
Povestea sa începe în cartierul vienez Pötzleinsdorf, unde a dezvoltat o pasiune pentru viteză încă de mic.
A mai devenit campion mondial de două ori, în 1977 şi 1984. În 1975 câştigase Marele Circ alături de Ferrari. Ulterior, a devenit un antreprenor de succes, conducând Lauda Air, şi a îndeplinit numeroase roluri executive în cursele de maşini.
Niki Lauda s-a născut într-o familie înstărită din Viena, familie care s-a opus dorinţei sale de a intra în lumea curselor de maşini, scrie Deutsche Welle.
Bunicul său, Hans Lauda, membru în Consiliul de Supraveghere al "Erste Bank" Austria i-a sabotat primul contract de sponsorizare.
Startul lui Niki n-a fost uşor. Pentru a-şi putea asigura un loc în Formula1 s-a îndatorat cu 2 milioane de şilingi. "Poate de aceea am devenit atât de bun", spunea zâmbind, într-un interviu pentru ORF, pilotul.
Şi tocmai aspectul acesta face interviul postului ORF atât de special: Niki Lauda zâmbind. Cu bunicul său nu s-a împăcat niciodată, lucru pe care l-a regretat mai târziu.
În afara problemelor cu plămânii, el a mai suferit şi un transplant de rinichi.
Andreas Nikolaus Lauda, căruia toată lumea îi spunea Niki, a avut mereu nevoie de ritm, de competiţie, de luptă. Ca proprietar al mai multor companii aeronautice a fost îngenuncheat, dar s-a ridicat. A încasat lovituri dure, dar nimic nu l-a scos complet din cursă. A fost un învingător.