Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Budapesta, 80.000, potrivit unor surse ungare, pentru a protesta faţă de legea care modifică statutul universităţilor în Ungaria.
Protestul este, de fapt, în sprijinul Universităţii Central-Europene (CEU), finanţată de către miliardarul american de origine ungară George Soros, aflată în vizorul Guvernului condus de Viktor Orban.
Legea a fost adoptată de Parlament și trebuie promulgată de președintele János Áder pentru a intra în vigoare.
Protestatarii au traversat Podul cu Lanţuri spre Parlament, în Pesta. Când primii protestatari ajungeau în Piaţa Kossuth, în faţa Parlamentului, cei aflaţi la coadă nu părăsiseră încă punctul de pornire al coloanei, pe malul celălalt al Dunării. Fotografii cu mulţimea de protestatari circulă pe toate reţelele de socializare.
În Piaţă, studentul Gabor Brody, de la CEU, a declarat că împiedicarea funcţionării Universităţii CEU ar afecta reputaţia Ungariei, în beneficiul unor interese politice dubioase.
Şi activista Greenpeace Katalin Rodics a ţinut un speech în care s-a ridicat împotriva amendamentelor avute în vedere faţă de funcţionarea organizaţiilor civice. Ea a afirmat că organizaţiile care primesc finanţare străină vor fi stigmatizate prin noile măsuri.
Demonstraţia, organizată de un grup intitulat Pentru Libertatea Educaţiei, s-a încheiat oficial în jurul orei 19:00, dar câteva mii de persoane au rămas în Piaţă, în faţa Parlamentului, scrie Daily News Hungary.
Unii dintre protestatari au fost agresivi la adresa poliţiei şi a echipelor de la postul de televiziune publică M1.
După modelul patentat de protestele de la Bucureşti, din Piaţa Victoriei, protestatarii au cântat în cor imnul naţional şi au ridicat mâinile care ţineau telefoanele mobile cu ecranul iluminat, pentru a-şi face vizibilă prezenţa. Daily News Hungary notează că au fost câţiva protestatari care au aruncat cu sticle în direcţia forţelor de poliţie.
Sursa foto: Daily News Hungary/MTI şi Facebook, pagina I stand with CEU