Mii de cetățeni americani au semnat o petiție în care îi cer preşedintelui Donald Trump retragerea cetăţeniei şi expulzarea din SUA a miliardarului George Soros, care, potrivit semnatarilor, încearcă să scindeze societatea americană.
Un număr de 16.464 de persoane au semnat pe site-ul Change.org petiţia, care are nevoie de 25.000 de semnături.
„Președinte Trump, noi, poporul, cerem interzicerea activității lui George Soros în țara noastră. Cerem să interziceți activitatea lui George Soros și a tuturor membrilor familiei lui, să-și desfășoare afacerile în țara noastră, să finanțeze fundații prin care influențează și manipulează politicienii noștri corupți", se spune în textul petiției.
Potrivit autorului petiţiei, Vanessa Feltner, George Soros, care a sponsorizat Maidanul ucrainean şi a furnizat asistenţă logistică pentru Hillary Clinton, candidata democrată la alegerile pentru Preşedinţia SUA, încă încearcă să semene discordie în cadrul societăţii americane.
Autorii cer și scoaterea în afara legii a mișcării „Move On Org", care stă în spatele numeroaselor proteste anti-Trump, fiind sponsorizată de Soros.
Miliardarul este acuzat și de finanțarea grupului Black Lives Matter, pe care autorii petiției îl învinuiesc de comiterea crimelor împotriva unor americani nevinovaţi. De asemenea, petiționarii cer expulzarea lui Soros din SUA și interzicerea pentru membrii familiei acestuia să mai opereze pe teritoriul Statelor Unite.