Premierul ungar Viktor Orban se opune ferm negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina, argumentând că țara este plină de corupție și reprezintă o amenințare la adresa agriculturii europene, scrie Le Monde.
„Ucraina este cunoscută a fi una dintre cele mai corupte țări din lume. Este o gluma ! Nu putem lua decizia de a începe un proces de negocieri de aderare ”, argumentează Orban, într-un interviu acordat săptămânalului Le Point, publicat vineri cu câteva zile înaintea unui Consiliu European care urmează să abordeze acest subiect.
Premierul ungar, care s-a întâlnit joi seară cu președintele francez Emmanuel Macron, explică că poziția sa este inflexibilă, deoarece „mai mult de două treimi din opinia publică maghiară se opun deschiderii oricăror negocieri” .
Singurul lider al Uniunii Europene care a menținut legături strânse cu Kremlinul după invazia rusă lansată în Ucraina, Orban a criticat de luni de zile strategia europeană de sprijin pentru Kiev și eficacitatea sancțiunilor împotriva Rusiei.