Forțele americane au confirmat instalarea unei poziții de artilerie cu circa 200 de pușcași marini în nordul Irakului, alimentând speculațiile cu privire la o mai mare implicare a trupelor lor în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI), relatează AFP. În timp ce avioanele americane bombardează zilnic pozițiile jihadiștilor, activitatea celor aproximativ 3.900 de militari americani prezenți în țară constă în principiu în antrenarea și consilierea trupelor irakiene.
Un purtător de cuvânt militar a recunoscut că pușcașii marini au fost desfășurați în cadrul unei companii cu "patru tunuri" într-o tabără din apropiere de Makhmour în nordul Irakului. Această poziție de artilerie numără aproximativ 200 de soldați, dintre care unul a fost ucis sâmbătă de o rachetă jihadistă. Mai mulți alții au fost răniți.
Președintele Barack Obama a promis la începutul ofensivei împotriva grupării Statul Islamic că nu va trimite trupe americane la sol pentru a lupta împotriva jihadiștilor, amintește France Presse. (sursa)