In timp ce Moscova își reduce livrările de gaz către Europa de săptămâni întregi, Ungaria tocmai și-a câstigat cazul. Budapesta a anunțat sâmbătă că Rusia a început să-i livreze mai mult gaz natural decât se aștepta în acordurile comerciale anterioare, după o vizită a ministrului său de externe la Moscova, scrie Le Monde.
Șeful diplomației maghiare, Peter Szijjarto, a făcut o călătorie improvizată la Moscova în iulie pentru a discuta despre achiziția a încă 700 de milioane de metri cubi de gaz, care s-ar adăuga celor 4,5 miliarde livrate în fiecare an Budapestei înainte de conflictul din Ucraina.
„Este datoria guvernului ungar să asigure o aprovizionare sigură cu gaze pentru țară și suntem la înălțime”, a declarat un înalt oficial al ministerului, Tamas Menczer, pe Facebook. Până la sfârșitul lunii august, încă 2,6 milioane de metri cubi zilnic vor sosi din sud prin gazoductul Turkstream, a spus el, adăugând că sunt în curs de negocieri cu privire la livrările din septembrie.
„În lumina a ceea ce știm despre starea actuală a pieței europene, este clar că achiziționarea unui volum atât de mare este imposibilă fără surse rusești”, a argumentat dl Menczer.
Uniunea Europeană a început să implementeze un plan de reducere a consumului de gaze cu 15% pentru a face față creșterii prețurilor la energie cauzată de invazia rusă a Ucrainei. Unele țări din blocul european sunt totuși reticente în a urma cu strictețe acest plan.
Ungaria, care depinde de gazul furnizat direct din Rusia, a cerut un regim derogatoriu.