Federal Bureau of Investigation (FBI) oferă o recompensă de 10.000 de dolari pentru prinderea unui român, căutat de câţiva ani în Statele Unite ale Americii, relatează Cotidianul.md.
Anchetatorii susţin că împreună cu alţi doi indivizi ar fi legat o femeie şi pe partenerul ei, apoi le-au injectat o substanță așa-zis letală și i-au amenințat că vor muri în 24 de ore, dacă nu plătesc 8,5 milioane de dolari pentru un presupus antidot.
Anunţul biroului de investigaţii american a venit pe Twitter. Bărbatul cautat este Ștefan Alexandru Barabaș. Acesta, împreună cu un alt român, au sechestrat-o pe milionara Anne Bass, una dintre cele mai bogate femei din America. În ajutor le-a sărit şi majordomul ei, Emanuel Nicolescu.
Planul diabolic a fost pus în practică în 2017, în casa femeii de 65 de ani. Victima avea o avere estimată la 700 de milioane de dolari.
Femeia a povestit cum trei bărbați cu cagule au intrat peste ea şi, sub amenințarea unui cuţit, au legat-o şi au târât-o în baie. La fel au procedat şi cu partenerul ei. Coşmarul a continuat câteva momente mai târziu când a simţit o înţepătura în umăr. Unul dintre indivizi i-a spus că îi injectase un virus puternic, ale cărui efecte se vor simți in 24 de ore.
Pentru antidot au cerut 8,5 milioane de dolari. A urmat o negociere: li s-au oferit 50.000 de dolari, apoi 250.000. S-a pus în discuţie şi răpirea nepotului miliardarei. Până la urmâ, românii și-au abandonat planul, dar cazul lor a ajuns în justiție. Majordomul Nicolescu a primit 50 de ani de închisoare. Anchetatorii au stabilit că "virusul” injectat era un simplu colorant alimentar.
Emanuel Nicolaescu este din București, în vârstă de 35 de ani, Nicolae Helerea, din Brașov, iar Ștefan Alexandru Barabaș, din Iași, ambii de 28 de ani.
FBI precizează că Barbaş are legături cu comunităţile româneşti din Ridgewood, Middle Village şi Glendale, Queens, New York. Despre el se ştia că a părăsit SUA în septembrie 2010, împreună cu prietena lui Dalma Ocsay, care nu este dată în urmărire. Barabaş a fost localizat în România în martie 2012. Ar putea fi în Ungaria, Ocsay fiind de naţionalitate ungară.
La 15 noiembrie 2012, pe numele lui Barabaş a fost emis un mandat de arestare de către instanţa din New Have, districtul Connecticut, acesta fiind acuzat de alte infracţiuni.
FBI face apel la primirea de informaţii despre această persoană, rugându-i pe cei care le pot oferi să apeleze la biroul local FBI sau cea mai apropiată Ambasadă SUA sau Consulat.