Potrivit cotidianului american The Wall Street Journal, Evgheni Prigojin a fost asasinat cu aprobarea Rusiei. Wall Street Journal susține chiar că știe exact de ce avionul în care se afla pe 23 august a explodat în timpul zborului, scrie Midi Libre
Care sunt cauzele accidentului aviatic care i-a costat viața lui Evgheni Prigojin? La patru luni de la moartea fostului șef al grupării paramilitare ruse Wagner, întrebarea a rămas fără răspuns până acum. Vineri, 22 decembrie, Wall Street Journal susține că ca aflat adevărul.
Potrivit cotidianului american, un mic dispozitiv exploziv a fost plasat sub o aripă a avionului privat care s-a prăbușit pe 23 august la nord de Moscova, ucigându-l pe fondatorul companiei de securitate și alte nouă persoane la două luni după revolta mercenarilor lui Wagner împotriva comandamentului militar rus.
Evgheni Prigojin ar fi fost așadar victima unui atac. „The Wall Street Journal sugerează că această asasinare a liderului lui Wagner ar fi fost pregătită cu grijă pe o perioadă de două luni și ar fi primit aprobarea lui Nikolai Patrushev, un colaborator apropiat al lui Vladimir Putin”, potrivit surselor de informații occidentale și a unui fost ofițer militar al SUA.
Kremlinul, la rândul său, neagă în mod oficial orice implicare în moartea lui Evgheni Prigojin.
Nikolai Patrushev, care are 72 de ani, a condus Serviciul Federal de Securitate (FSB, succesorul KGB-ului sovietic). Adept al unei linii dure, el este considerat unul dintre cei mai apropiați și mai influenți consilieri ai lui Vladimir Putin. Cei doi s-au cunoscut în anii 1970 în timp ce lucrau împreună pentru KGB-ul din Leningrad, în prezent Sankt Petersburg.
„Fabulații”
„Revelații” pe care Moscova le respinge. Kremlinul acuză ziarul că publică inventii. Întrebat despre acest articol, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că nu l-a citit și nu a vrut să com
În octombrie anul trecut, președintele rus Vladimir Putin a sugerat că distrugerea avionului a fost cauzată de explozia de grenade de la bord, respingând teoria unei lovituri cu rachete, transmisă în special de informațiile americane.
De îndată ce trupul lui Evgheni Prigojin a fost identificat oficial, la patru zile după accident, occidentalii l-au acuzat pe Vladimir Putin, care l-a numit pe Prigojin „trădător” pentru rebeliunea sa împotriva Moscovei.
A top Putin confidant approved the plan to kill mercenary chief Prigozhin, according to a report https://t.co/t7NOJcavU5 pic.twitter.com/XJzUTE9le5
— The Hill (@thehill) December 22, 2023