Măsurile de securitate amână sosirea lui Moș Nicolae la Bruxelles. Sărbătorile europene, marcate de amenințarea teroristă

30 Noi 2015 | scris de Marina Constantinoiu
Măsurile de securitate amână sosirea lui Moș Nicolae la Bruxelles. Sărbătorile europene, marcate de amenințarea teroristă


Toate școlile din Bruxelles fuseseră invitate să se înscrie la acest eveniment. Iar școlile înscrise și-au anulat participarea, date fiind măsurile de securitate impuse de nivelul maxim de alertă instituit, 4.
Cabinetul ministrului Educației, Joelle Milquet, a trimis vineri o notă către școli, amintindu-le de măsurile de securitate în vigoare, după ce nivelul alertei a fost revizuit la 3.
Patronul elevilor, Sfântul Nicolae, ar fi trebuit să-și facă intrarea la Bruxelles la 10:30, în prezența ministrului-președinte al Regiunii Bruxelles-Capitale, Rudi Vervoort. Era prevăzută participarea a 1.000 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani. În program figurau distribuirea de ciocolată caldă, bunătăți, spectacole de animație, până la ora 13:00. Programul este menținut pentru ziua de vineri.
Nici în Luxemburg atmosfera de sărbătoare nu este aceeași ca în trecut.
Situate în Piața Armelor, Piața Constituției și Piața Guillaume II, târgurile de Crăciun din Luxemburg s-au deschis la 20 noiembrie. Numeroase atracții și bunătăți își așteaptă clienții până la 24 decembrie.
Numai că în timpul zilei târgurile sunt aproape pustii, iar seara doar unul dintre ele este animat aproape la nivelul celor din anii trecuți.
Expozanții sunt deocamdată nemulțumiți de vânzări. În Piața Constituției, de exemplu, numărul vizitatorilor târgului este infinit mai mic decât în oricare dintre anii trecuți.
Cu toate astea, sunt și unii participanți tradiționali care sunt încântați. Unul dintre ei este Ilie Florin, expozant în Piața Guillame II. Este originar din România și participă în fiecare an la târgul de Crăciun din Luxembourg-Ville. Mărturisește că lui i se par foarte simpatici oamenii de aici și că se bucură să poată participa la acest eveniment.
La Strabourg, în Franța, târgul de Crăciun s-a deschis vineri, iar vizitatorii au profitat de lansare din plin sâmbătă.
După ceva ezitări, organizatorii au decis să menţină tradiţionalul târg de Crăciun la Strasbourg. Cea de-a 445-a ediţie a atras la inaugurare 12.000 de persoane în Piaţa Kleber, dar pentru majoritatea francezilor atmosfera nu e chiar de sărbătoare.
La două săptămâni după atentatele de la Paris, măsurile de securitate pentru târgul de Crăciun au fost întărite serios. Pentru a putea intra, vizitatorii trebuie să treacă printr-unul dintre cele şase puncte de control din oraş. Patru militari sau poliţişti înarmaţi – minimum – verifică fiecare persoană. Un dispozitiv care le dă o oarecare siguranţă unora dintre vizitatori, în special străini.
Primirea de oaspeţi din lumea întreagă este o mare responsabilitate, de când cu atentatele de la Paris, din 13 noiembrie. (M.C)

Alte stiri din Externe

Ultima oră