Starea de urgenţă în Bulgaria va fi prelungită până la 15 iulie, după o o creştere alarmantă a numărului de cazuri de coronavirus, a declarat ministrul Sănătăţii, Kiril Ananiev.
Bulgaria a început să relaxeze restricţiile la începutul acestei luni, dar săptămâna trecută a raportat 606 de cazuri noi de coronavirus, cea mai mare creştere săptămânală de la începutul pandemiei, relatează Reuters.
Miercuri, au fost raportate 130 de cazuri noi, ceea ce a adus numărul total la 4.114, cu 208 de decese. Ultimul salt în cazuri a determinat decizia lui Ananiev de a reimpune purtarea obligatorie a maştii în toate spaţiile publice interioare, inclusiv trenuri şi autobuze, relatează Reuters.
„Avem o creştere a intensităţii epidemiei şi o creştere a răspândirii coronavirusului”, a spus Ananiev într-o şedinţă de guvern.
El a spus că numărul mediu zilnic de persoane infectate cu coronavirus în perioada 10 - 24 iunie s-a înmulţit de trei ori de la 26 la 84 de cazuri.