Opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia a confirmat marţi într-o înregistrare video că a luat 'decizia dificilă' de a părăsi Belarus, refugiindu-se în Lituania, pe fondul represaliilor declanşate de regim împotriva mişcării de protest după alegerile prezidenţiale de duminică, extrem de contestate, potrivit AFP.
După ce presa belarusă scria că Svetlana Tihanovskaia, principala rivală a președintelui Lukașenko este de negăsit, apoi s-a dovedit că aceasta a părăsit țara și a ajuns în Lituania, femeia a publicat un mesaj video. Ea lasă să se înțeleagă că ar renunța la cursa prezidențială și subliniază că decizia ar fi fost luată fără influențe din exterior.
„Am crezut că această campanie m-a călit și mi-a oferit puteri pentru a rezista la tot. Se pare că am rămas aceeași femeie slabă care era din start. Am luat o decizie importantă, decizie pe care am luat-o singură și nu a putut fi influențată de nimeni. Știu că unii mă vor înțelege, unii mă vor judeca, alții mă vor urî. Viața mea nu merită ceea ce mi se întâmplă acum. Copiii sunt cel mai important lucru din viață”, a declarat Tihanovskaia.
Conform datelor oficiale ale Comisie Electorale din Belarus, Tihanovskaia a ocupat al doilea loc, acumulând puțin peste 10% din sufragii. Oficial, cursa a fost câștigată de Aleksandr Lukașenko, care conduce țara de 26 de ani.
Tihanovskaia, la rândul său, a propus contestarea rezultatelor.
În urma protestelor de duminică, peste 3.000 de oameni au fost arestați.