Albert Einstein a redactat spre sfârșitul vieții sale o Scrisoare despre Dumnezeu care azi valorează o avere. Scrisoarea lui Einstein s-a vândut la licitație cu o sumă pe care n-o vei strânge nici măcar într-o viață, prin muncă.
Einstein a scris-o în 1954, cu un an înainte de a muri. Avea 74 de ani pe-atunci, iar cei care au descoperit-o erau convinși că, în timp, urma să valoreze o avere, cam 1,5 milioane de dolari.
Scrisoarea lui Einstein a fost mai mult un scurt tratat despre conflictul dintre știință și religie, despre cum vedea cel mai mare savant al lumii și făuritorul teoriei relativității ideea despre Dumnezeu.
„Cuvântul «Dumnezeu» este pentru mine doar expresia şi produsul slăbiciunilor umane, iar Biblia este o culegere de legende venerabile, dar destul de primitive”, a scris Einstein în scrisoarea pe care i-a trimis-o filosofului Eric Gutkind. Scrisoarea este privită ca un factor cheie în dezbaterea despre știință și religie și e cel mai clar punct de vedere exprimat de Einstein pe acest subiect.
„Nicio interpretare, indiferent cât de subtilă ar fi, nu va schimba nimic (pentru mine)”, a mai spus Einstein în scrisoarea despre Dumnezeu.
„Pentru mine, religia iudaică este, la fel ca toate celelalte religii, un compus al unor superstiţii primitive. Iar poporul evreu, căruia îi aparţin cu mândrie şi în a cărui mentalitate mă simt profund înrădăcinat, nu înseamnă o formă de demnitate diferită de cea a altor persoane. Ţinând cont de experienţa mea, ei nu sunt mai buni decât alte grupuri de oameni, chiar dacă lipsa lor de putere îi protejează de cele mai grave excese. Altfel, eu nu percep nimic «ales» la aceştia”, a mai scris fizicianul.
Dacă ar fi trăit și ar fi scris asta cu 500 de ani mai devreme, cel mai probabil, Einstein ar fi fost ars pe rug de așa-numiții reprezentanți ai Bisericii, iar umanitatea s-ar fi lăudat acum cu un savant mai puțin.
Ideile lui Einstein despre divinitate stârneau și în secolul XX revoltă și mirare în păturile de jos ale societății și, mai ales, printre fețele bisericești.
Dar, în ateismul lui, avea o idee mai clară despre Dumnezeu decât au anumiți preoți despre religie, precum și despre teoriile științifice pe care savantul le-a lăsat moștenire omenirii. Și, sunt, de asemenea, de o valoare incontestabilă, chiar dacă au aparținut unui simplu om.
Cei care au apreciat această valoare a scrisorii în 1954 au greșit, desigur. În prezent, manuscrisul a fost vândut cu aproape trei milioane de dolari, aproape dublu decât s-a crezut inițial.