Ministrul belgian al afacerilor externe și europene Didier Reynders, a anunțat că Salah Abdeslam, arestat în cartierul bruxellez Molenbeek, era pregătit să repete ceva la Bruxelles, după atentatele de la Paris.
''Primele comentarii dinspre Salah Abdeslam erau că el voia să meargă la Stade de France și că urma să se arunce în aer, dar nu a mai făcut acest lucru. O altă informație este că era pregătit să repete ceva la Bruxelles și aceasta este poate realitatea, întrucât am găsit multe arme, arme grele, în cursul primelor investigații, și am descoperit o nouă rețea în jurul lui la Bruxelles'', a spus Didier Reynders.
Personaj-cheie al celor mai grave atentate comise vreodată în Franța, Salah Abdeslam a fost inculpat de justiția belgiană pentru ''participare la asasinate teroriste'' și ''participare la activitățile unui grup terorist'', după care a fost încarcerat, sâmbătă, în închisoarea de maximă securitate de la Bruges (nord-vestul Belgiei).