Starea de sănătate a celor trei răniți este mai bună decât s-a crezut inițial. Reprezentanții spitalului au confirmat luni seara că cei trei pacienți se află în afara oricărui pericol. Soția românului, Adriana B., s-a ales cu o fractură de stern. Sofi, fetița de un an și jumătate, are doar câteva contuzii, iar Iosua, băiatul de aproape trei ani, a suferit o comoție cerebrală.
Tatăl copiilor, Iulian B., a fugit pe jos de la locul faptei, dar a fost prins ulterior de polițiști. “Am vrut să îi omor pe toți”, a declarat el anchetatorilor, citați de Kurier.
Iulian B. a fost internat în urmă cu cinci ani într-o clinică de psihiatrie, fiindcă susținea că o colegă de muncă încearcă să îl otrăvească. De atunci, bărbatul de 29 de ani se află sub tratament.
De aproape două săptămâni nu își mai luase medicamentele. Devenise agresiv și paranoic. Își acuza zilnic soția că îl înșeală. Mai mult, apropiații susțin că era un împătimit al jocurilor de noroc.
Orbit de gelozie, dar și furios că soția nu îi mai dă bani destui, sâmbătă după-amiază a bătut-o și a amenințat-o că o omoară. Duminică, femeia s-a dus la poliție să depună reclamație și să ceară ordin de restricție.
Bărbatul a sunat-o să o convingă să renunțe, dar ea nu i-a răspuns la telefon. Când a observat că două mașini de poliție au ajuns pe strada sa, el s-a speriat că va fi arestat.
S-a urcat la volanul mașinii familiei și a plecat în căutarea soției. A găsit-o pe un drum îngust, în aproprierea Gării Centrale, și a încercat să o calce intenționat, deși lângă ea se aflau băiațelul său de aproape trei ani și fetița într-un cărucior.
Un al treilea copil de patru ani rămăsese în grija unchiului. Femeia a reușit să își tragă copiii în spatele ei și să le salveze viața. Cei trei au fost însă acroșați și au ajuns la spital.
„La început s-a apropiat ușor, dar când a ajuns în dreptul lor a apăsat pedala de accelerație cu toată puterea. Un bărbat de 50 de ani s-a ferit în ultima clipă din calea mașinii“, povestește un martor, pentru oe24.
“Bărbatul suferă de cinci ani de depresie severă. De două săptămâni a renunțat complet la tratament”, a subliniat un reprezentat al poliției. El a fost arestat preventiv și va răspunde în fața judecătorilor pentru tentativă de omor.