Preşedintele bolivian Evo Morales şi-a anunţat duminică demisia după trei săptămâni de proteste împotriva realegerii sale pentru un patrulea mandat şi după ce armata şi poliţia s-au raliat apelurilor opoziţiei de a-şi prezenta demisia, relatează AFP, preluată de agerpres.ro.
"Renunţ la postul meu de preşedinte", a declarat într-un discurs televizat liderul indigen de 60 de ani, la putere din 2006, la finalul unei zile marcate de noi înfruntări între manifestanţi şi forţele de ordine, precum şi de demisii în lanţ ale unor miniştri şi deputaţi.
"Lovitura de stat a avut loc", a adăugat la rândul său, aflat alături de el, vicepreşedintele Alvaro Garcia Linera, care a demisionat şi el.
Cu puţin timp înainte, şeful armatei, gen. Williams Kaliman, i-a cerut şefului statului "să renunţe la mandatul său prezidenţial pentru a permite pacificarea şi menţinerea stabilităţii, pentru binele Boliviei noastre".
"Ne alăturăm apelului poporului bolivian de a-i sugera domnului preşedinte Evo Morales de a-şi prezenta demisia pentru a pacifica poporul din Bolivia", a declarat la rândul său comandantul general al poliţiei, gen. Vladimir Yuri Calderon.
Însoţit de mulţime, Luis Fernando Camacho, liderul cel mai vizibil şi radical al opoziţiei, s-a deplasat la sediul guvernului din La Paz pentru a înmâna simbolic o scrisoare de demisie lui Evo Morales, precum şi un exemplar din Biblie.
Criza politică s-a accelerat brutal duminică în ţara andină, unde greva generală şi manifestaţiile paralizează activitatea de circa zece zile, într-un climat de violenţă şi de înfruntări între cele două tabere.
În trei săptămâni, valul de proteste s-a soldat cu trei morţi şi 383 de răniţi.
Anunţarea în cursul dimineţii de către preşedinte a unui nou scrutin - o opţiune pe care o respingea până acum - viza "pacificarea Boliviei" dar nu a reuşit să aducă calmul.
Armata a ordonat "operaţiuni aeriene şi terestre pentru a neutraliza grupuri armate care acţionează în afara legii", a spus generalul Kaliman, referire la atacuri violente asupra autobuzelor în care se aflau manifestanţi ai opoziţiei care se îndreptau spre La Paz.
Vizat de manifestanţi care i-au incendiat casa din Potosi, preşedintele Adunării Naţionale, Victor Borda, a demisionat, exemplul său fiind urmat de circa zece deputaţi, potrivit televiziunii bolviene.
La puţin timp după aceea, ministrul minelor, César Navarro, a renunţat şi el la postul său, afirmând că vrea să-şi protejeze familia, după ce casa i-a fost incendiată şi nepotul agresat.
"Cursul evenimentelor merge împotriva principiilor mele personale, precum şi a valorilor mele spirituale şi democratice", a scris ministrul hidrocarburilor, Luis Alberto Sanchez, în scrisoarea sa de demisie publicată pe Twitter.
UPDATE
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, noul preşedinte ales argentinian Alberto Fernandez şi şeful statului cubanez Miguel Diaz-Canel au condamnat duminică "lovitura de stat" din Bolivia.
Poziţii similare au fost exprimate şi de Mexic şi Argentina, unde noii lideri aleşi sunt de stânga.
Ministrul de externe mexican a afirmat duminică că ţara sa respinge ceea ce a numit o operaţiune militară în Bolivia, adăugând că "nu trebuie să existe o lovitură de stat".
UPDATE
Ministrul mexican de externe Marcelo Ebrard a declarat, duminică, că 20 de membri ai guvernului şi ai parlamentului boliviene au fost primiţi în ambasada sa din La Paz şi i-a oferit azil şi preşedintelui demisionar Evo Morales.
UPDATE
Preşedintele şi vicepreşedintele tribunalului electoral din Bolivia au fost arestaţi duminică, a anunţat poliţia, citată de DPA şi AFP.
Maria Choque Quispe, şefa Tribunalului suprem electoral (TSE), şi Antonio Costas, vicepreşedintele acestui for, au fost arestaţi de poliţia boliviană şi urmează să fie urmăriţi penal pentru fraude în alegerile din 20 octombrie, a informat poliţia.
Maria Choque Quispe îşi prezentase demisia cu câteva ore mai devreme, în timp ce Antonio Costas demisionase la câteva zile după alegeri.
Potrivit poliţiei, preşedinta demisionară a TSE a încercat să scape de poliţie deghizându-se în bărbat.
UPDATE
Evo Morales a anunţat că un mandat de arestare "ilegal" a fost emis pe numele lui, relatează AFP.
"Denunţ în faţa lumii şi a poporului bolivian faptul că un ofiţer de poliţie a anunţat public că a primit instrucţiuni de a executa un mandat de arestare ilegal emis împotriva persoanei mele", a postat fostul lider socialist pe Twitter.
"De asemenea, grupuri violente au atacat domiciliul meu. Puciştii distrug statul de drept", a adăugat Evo Morales, de 60 de ani, despre care nu se ştie unde se află duminică seară.
Totuşi, potrivit Reuters, un şef al poliţiei boliviene a infirmat duminică, pe un post local de televiziune, că ar exista un mandat de arestare pe numele lui Morales.