Preşedintele american Joe Biden a vorbit pentru prima oară cu omologul său rus Vladimir Putin de când a devenit preşedintele SUA, exprimându-şi îngrijorarea legată de activităţile Rusiei, între care tratamentul aplicat criticului Kremlinului Aleksei Navalnîi, care a fost arestat săptămâna trecută la revenirea în ţară din Germania, a anunţat Casa Albă.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Jen Psaki a anunţat convorbirea telefonică dintre cei doi preşedinţi în timpul briefingului de presă zilnic, a anunțat Reuters, preluată de News.ro.
Discuţia a avut loc în timp ce Biden ajustează politică SUA faţă de Rusia într-o manieră mai fermă comparativ cu predecesorul său Donald Trump, care a refuzat să îl atace direct pe Putin.
În acelaşi timp, Biden a încercat că refacă alianţa tensionată dintre SUA şi Europa, subliniind într-o discuţie telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că Washingtonul va respecta pactul de apărare reciprocă al tratatului organizaţiei.