Premierul a ajuns preşedinte. A câştigat alegerile prezidenţiale din Serbia din primul tur!

03 Apr 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Premierul a ajuns preşedinte. A câştigat alegerile prezidenţiale din Serbia din primul tur!

Actualul premier sârb, Aleksandar Vucic, a câștigat din primul tur alegerile prezidențiale desfășurate duminică în ţara vecină. Aleksandar Vucici este prezentat de media drept un fost lider ultranaţionalist, convertit într-un centrist cu vederi proeuropene.Alegerile, în care Vucic era favorit, fiind cotat cu 58% dintre voturi, în ciuda acuzaţiilor care i se aduc premierului, de derivă autoritară, au fost marcate mai ales de o candidatură-surpriză.

Potrivit datelor institutului de sondare a opinie publice Ipsos, omul forte al țării a obținut peste 55% din voturi, cu mult înaintea centristului Sasa Jankovic, creditat cu aproape 16%. 

În varstă de 47 ani, șeful Guvernului de la Belgrad a candidat în numele formațiunii sale, Partidul Progresist din Serbia (SNS).

"Este prezent peste tot, se prezintă drept politician care se zbate neobosit pentru binele poporului. Premierul Aleksandar Vucici vrea să devină președinte al Serbiei, cel mai bine chiar din primul tur de scrutin. Aproape zilnic, apare în presă inaugurând fabrici și segmente de autostradă noi, până și o sală de sport într-o școală de la țară nu a fost prea puțin pentru el. Este însoțit mereu de numeroși jurnaliști, care rareori se aventurează să-i pună și întrebări critice. Vucici mai este însoțit în tururile sale prin țară de membrii propriului partid, care îl urmează într-un convoi de autocare. Susținătorii săi din sectorul public primesc zile libere, toată lumea e bine aprovizionată prin grija Partidului Progresului, al lui Vucici.
"De ce trebuie mereu ca orice nouă școală sau bucată de drum să fie inaugurată de un demnitar?", întreabă Zlatko Minici de la Transparency Serbia. "Relatează presa cu adevărat despre aceste evenimente sau doar îi cântă politicianului un lung cântec de laudă?"

În afara câtorva ziare și a unui post de televiziune prin cablu critice, restul presei se ocupă doar cu ridicarea în slăvi a puterii. Biroul de Cercetare Socială, un think-tank de la Belgrad, a calculat că aparițiile lui Vucici la televiziune ocupă mai mult spațiu de emisie decât cel rezervat tuturor celorlalți zece candidați la un loc. Desigur că este vorba doar de relatări pozitive la adresa celui mai puternic politician sârb". Lungul fragment face parte dintr-o analiză dinaintea alegerilor prezentată de Deutsche Welle.

Desigur, cuvintele dau de gândit, mai ales unora precum românii, obişnuiţi deja cu astfel de manifestări din partea oamenilor politici încă din perioada comunistă. Pentru electoratul din Serbia, însă, toate aceste temeri nu au însemnat nimic.Vucic a fost ales din primul tur preşedinte al ţării. Poate că este un lider ambiţios, încă tânăr, care astfel înţelege să facă lucrurile să funcţioneze în ţară? Rămâne de văzut cum va evolua acesta.

Duminică, venind să voteze chiar la deschiderea secțiilor, Aleksandar Vucic a apreciat ca "ridicole" acuzațiile de "autoritarism" formulate de o opoziție slabă și divizată. 

Surpriza

Este, poate, adevăratul învingător al acestor alegeri, deşi nu el va fi preşedintele ţării. Însă candidatul-surpriză de duminică este Luka Maksimovic, un student la Psihologie. Înaintea scrutinului era cotat chiar cu a doua şansă. În cele din urmă s-a clasat pe locul al treilea, la mică diferenţă de cel clasat pe locul doi, care este Ombudsmanul Serbiei.

Luka Maksimovic a încarnat un personaj fictiv și pitoresc "Beli", creat pentru a denunța corupția din politica sârbă. El s-a clasat surprinzător pe locul al treilea, cu 9,3% din voturi. 

Îmbrăcat în alb, cu păr lung prins în coc, Luka Maksimovici are un succes nebun în mediul online. Clipurile sale de campanie îl arată fie într-un Mercedes decapotabil vechi, fie făcând flotări ca Rocky Balboa sau chiar prefăcându-se că este Gandalf, vrăjitorul din filmul “Stăpânul inelelor”.

Luka Maksimovici a intrat în politică anul trecut, la alegerile locale din Mladenovaci, unde lista sa a obţinut 20% din sufragii.

Tânărul atrage atenţia că nu este vorba numai de o glumă. În opinia sa, clasa politică este “murdară şi coruptă”.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră