Grigor Toşkov, proprietarul unei firme de transport din Haskovo, care face obiectul unei anchete pentru trafic cu migranţi, a câştigat, în mod paradoxal, săptămâna trecută, o licitaţie a Poliţiei de Frontieră pentru a transporta migranţii clandestini deţinuţi de autorităţi către taberele de refugiaţi, scrie lorientlejour.com.
La 8 august, Antonio Angelov a semnat un contract cu firma "Edelweiß 0707" pentru sprijinirea refugiaților prinși la granița bulgaro-turcă.
Șeful acestei firme, Grigor Toșkov Grigorov, a fost însă pus sub acuzare în iunie pentru că ar fi transportat într-un autobuz 66 de irakieni și afgani fără documentele legale necesare. Chiar dacă firma lui Grigorov era în mijlocul unei acțiuni judecătorești, ea tot a câștigat licitația pentru contractul în valoare de 100.000 de euro. Cu același autobuz cu care i-a transportat pe migranții clandestini ar fi urmat să fie transportați refugiați, de data aceasta cu binecuvântarea statului bulgar.
„Dacă nu au ştiut să prevină un astfel de scandal, trebui să părăsească posturile”, a declarat luni premierul Boiko Borisov, cu referire la şefii Poliţiei de Frontieră. Anghelov şi Andreev au demisionat.
Borisov s-a declarat îngrijorat că Bulgaria ar putea fi invadată de migranţi în caz că acordul dintre Uniunea Europeană şi Turcia, la care s-a ajuns în martie, pentru stăvilirea fluxului migrator, eşuează.
Referiri la afaceri dubioase în jurul refugiaților în Bulgaria există deja de mai multe luni, scrie dw.com.
Corupția din interiorul Poliției ar fi o mare problemă, a declarat deja săptămâna trecută, în dialog cu DW, fostul șef al poliției de frontieră Valeri Grigorov. "Există un 'parteneriat de afaceri' între traficanții de persoane și polițiști, o relație tolerată de factorii responsabili." Grigorov vede acum, prin scandalul actual, confirmată acuzația sa: "Cei 100.000 de euro - în mare parte din fonduri europene - ar fi trebuit de fapt să fie folosiți la măsurile de securizare a frontierei turco-bulgare și nu ca să-i îmbogățească pe traficanți."
Contractul dintre poliția de frontieră și un suspect de trafic de persoane ar arăta că această autoritate nu se preocupă deloc cu ceea ce ar trebui să fie sarcina ei majoră, critică Grigorov. "Sunt servite doar interesele private ale conducerii autorității de frontieră. Nu mai e vorba aici de suspiciuni de corupție: corupția este ominprezentă", acuză fostul șef al poliției de frontieră bulgare.
Ca răspuns la o solicitare bulgară, organul de control al frontierelor externe ale Uniunii Europene, Frontex, va trimite în următoarele săptămâni în Bulgaria peste 200 de agenţi şi echipament pentru susţinerea Poliţiei de Frontieră, a anunţat vineri comisarul european pentru Migraţie Dimitris Avramopoulos, pentru 24 Ceasa.