Proiect emblematic, a fost adoptat cu 340 de voturi pentru, 279 de voturi împotrivă și 21 de abțineri, scrie Le Figaro
„Am ajuns la un acord istoric, care împacă automobilul și clima, doi frați inamici”, s-a bucurat europarlamentarul ecologist Karima Delli, președintele comisiei de transport. Textul intenționează să reducă la zero emisiile de CO2 de la mașinile și autoutilitarele noi din Europa din 2035. Aceasta înseamnă o oprire de facto a vânzărilor de mașini noi pe benzină și diesel și de vehicule utilitare ușoare în UE la această dată, precum și de vehicule hibride (benzină-electrice), în favoarea vehiculelor 100% electrice.
Acest regulament, propus de Comisia Europeană în iulie 2021, făcuse obiectul unor negocieri între Parlamentul și Consiliul UE, care ajunseseră la un acord în octombrie 2022. Consiliul (reprezentând statele membre) va trebui încă să abrobe oficial textul pentru intrarea în vigoare a acestuia. Acesta este primul acord privind un text al pachetului european privind schimbările climatice ("Fit for 55") menit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră ale UE cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu 1990. Acesta aprobă ținta de reducere a emisiilor de CO2 pentru 2030 de -55% pentru mașinile noi și -50% pentru camionete noi, comparativ cu 2021.
„Industria noastră este pregătită să accepte provocarea de a livra vehicule cu emisii zero”, a declarat Sigrid de Vries, directorul executiv al Asociației Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA), într-un comunicat.
„Toate eforturile și investițiile industriei auto sunt îndreptate către mobilitatea cu emisii zero. Este esențial ca toate politicile și reglementările UE să se alinieze și să sprijine acest obiectiv”, a adăugat ea.
„Industria auto generează 12,5 milioane de locuri de muncă în Europa. Nu ne permitem să jucăm ucenicii vrăjitori cu acest sector”, a spus Nathalie Colin-Oesterlé, din grupul PPE, împotriva textului.
„Tranziția trebuie făcută cu și nu împotriva acestui sector, pentru a nu genera drame umane și sociale”, a spus deputatul.