Papa Francis a spus că, ”înainte de a încheia întâlnirea noastră, în care am meditat împreună despre milostivirea lui Dumnezeu, vă îndemn să ne rugăm pentru victimele atentatului care a avut loc ieri la Istanbul. Fie ca Domnul, Cel milostiv, să dăruiască pacea veșnică celor răposați, mângâiere rudelor, tărie solidară întregii societăți, și să întoarcă inimile celor violenți”.
La prima audiență generală din 2016, desfășurată în aula Paul al VI-lea, papa Francisc a vorbit despre milostivirea lui Dumnezeu și asubliniat că ”Dumnezeu este pe deplin și întotdeauna vrednic de încredere, o prezență trainică și stabilă. Aceasta este certitudinea credinței noastre”. De aceea, a mai spus Pontiful, ”pe parcursul acestui Jubileu al Milostivirii, să ne încredințăm pe deplin Lui și să experimentăm bucuria de a fi iubiți de acest Dumnezeu milostiv și îndurător, încet la mânie și plin de dragoste și de fidelitate”.